Gazania, plantă originară din Africa de Sud, face parte din familia Compositae, iar denumirea i-a fost atribuită în onoarea savantului şi preotului Theodore de Gaza (1393-1478).
Gazania are un aspect deosebit de frumos, ce se remarcă îndeosebi prin forma şi prin coloritul petalelor, motiv pentru care, în engleză, i se spune "treasure flower" (floarea-comoară).
Genul Gazania cuprinde aproximativ 30 de specii, dintre care cea mai cultivată este Gazania splendens Hort. Planta este scundă, cu o înălţime de doar 15-20 cm şi creşte sub formă de tufă cu frunze şi flori. Se remarcă nu doar prin frumuseţea florilor, ci şi prin cea a frunzelor, care sunt colorate în verde-închis pe partea superioară şi alb-argintiu pe cea inferioară, notează prof. dr. Elena Şelaru în volumul ''Cultura florilor de grădină''. Florile sunt mari, asemănătoare margaretelor şi sunt colorate în nuanţe de galben, oranj, crem, roz sau roşu.
Printre soiurile cele mai reprezentative se remarcă ''Chansonette'' (cu flori mari, divers colorate), ''Daybreak'' (în culori variate), ''Garden Sun'', ''Mini Star'', ''Talent'' (cu o înălţime de 20 cm şi foliaj argintiu, ce se găsesc într-un amestec de culori), ''Kiss'', ''Dynastar'', ''Sunshine'' (flori roşii, albe, galbene) şi ''Harlequin Hybrids'' (cu o înălţime de 35-37 cm, flori strălucitoare, în culori variate, cu striuri).
Cu toate că provine din Africa de Sud, s-a adaptat foarte bine la condiţiile din ţara noastră. Planta înfloreşte abundent vara, începând cu luna iunie, până în luna octombrie şi dispare la sosirea frigului. Florile se deschid numai pe vreme însorită. Poate fi transferată în ghivece, pentru a fi ţinută peste iarnă în interior, căci îşi păstrează aspectul decorativ dacă dispune de multă lumină. În grădină, are nevoie de mult soare şi de un sol uşor, nisipos, bogat în humus, cu umiditate moderată. Este cunoscută pentru toleranţa la secetă, care o face mai puţin pretenţioasă în comparaţie cu ale flori de sezon.
Gazania se seamănă primăvara, cel mai adesea în luna martie, în seră, răsadniţă sau solarii. Răsadurile sunt plantate apoi în ghivece mici, în care sunt păstrate până la plantarea afară, în lunile aprilie-mai.
Gazania poate fi folosită în scop decorativ, în ronduri, platbande, în pete florale sau în orice alt amplasament, cu condiţia ca acesta să fie foarte însorit. Poate fi plantată şi în ghivece sau în jardiniere, pentru balcoane sau terase, dar rezistă destul de bine şi ca floare tăiată, având o bună durată în apă.