Cuplul format din gălăţeanca Giulia Anghelescu şi soţul ei Vlad Huidu s-a clasat pe locul 2 în finala Power Couple România - sezonul 2, după cum Monitorul de Galaţi a anunţat în articolul "Blestemul Power Couple pentru gălăţeni: Să piardă în Marea Finală! (VIDEO)". Giulia a transmis un mesaj emoţionant după difuzarea ultimului episod al emisiunii de la Antena 1.
"N-am câştigat finală, dar am câştigat ceva mult mai important: amintiri de neuitat, lecţii valoroase şi dovada clară că noi doi suntem o echipă de neoprit!
A fost greu, nebunie curată, ne-am testat răbdarea (şi nervii), dar am trăit fiecare moment la maximum!
Am luptat până la capăt cu toată puterea, am câştigat 2 probe de cuplu şi semifinala, am fost doar o singură dată la eliminare şi, cel mai important, ne-am demonstrat încă o dată că împreună putem trece peste orice, cu toate obstacolele apărute în cale.
Mai presus de trofee, rămâne parcursul nostru, experienţa asta nebună, faptul că indiferent de situaţie am reuşit să trecem mai departe împreună, dar mai ales exemplul pe care îl dăm copiilor noştri: că o echipă adevărată nu se clatină, indiferent de provocări, iar dacă se dezechilibrează găseşte întotdeauna puterea de a merge mai departe cu încredere şi iubire.
Şi, sincer? Suntem mândri de noi! Am râs, am plâns, am urlat un pic (ok, poate mai mult la final), dar am dat tot ce am avut mai bun!
Suntem recunoscători şi fericiţi că am trăit experienţa asta incredibilă!
Mulţumim echipei de producţie, echipei de safety, tuturor colegilor noştri care ne-au motivat de fiecare dată şi de la care am avut multe lucruri de învăţat, familiei noastre care ne-au fost alături la fiecare emoţie trăită în acest show şi vouă, celor care ne-aţi susţinut în fiecare clipă prin mesajele, comentariile şi gândurile voastre.
Mulţumim Power Couple pentru această experienţă extraordinară! Ne va fi dor…
Felicitări Magicianul Robert Tudor şi Elena, sunteţi minunaţi şi preţuim prietenia noastră mai presus de orice competiţie.
Vlad Huidu ţie îţi mulţumesc pentru iubire, răbdare, încredere, susţinere… Te iubesc enorm şi sunt mândră şi recunoscătoare pentru familia noastră!
Team Păpu rămâne un Power Couple în suflet, mereu!", a transmis gălăţeanca în mediul online.
Giulia Anghelescu s-a născut pe data de 7 noiembrie 1984, în Galaţi. A făcut parte din trupa Candy şi a fost solista formaţiei DJ Project. Este căsătorită cu Vlad Huidu şi au împreună doi copii.