24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Este fidelitatea doar o convenţie socială?
Este fidelitatea doar o convenţie socială?

 

Nevoia de relaţionare este una dintre nevoile esenţiale ale omului. Suntem construiţi în aşa fel încât avem nevoie unii de alţii pentru a supravieţui. Aşadar, relaţiile - de prietenie, de familie şi de cuplu - sunt deosebit de importante, având o influenţă considerabilă asupra mai multor paliere ale dezvoltării umane. În ceea ce priveşte relaţia de cuplu, mai devreme sau mai târziu, apare un aspect al acesteia, ce naşte mai multe dezbateri şi chiar certuri în cuplu: Fidelitatea.
Mulţi se întreabă: Ce înseamnă fidelitatea cu adevărat?, De unde provine ea?, Care sunt limitele ei?, De ce sunt tentaţi oamenii să calce strâmb? etc. În timp ce, unii sunt de părere că aceasta vine odată cu întâlnirea "sufletului pereche", a acelei persoane mult visate care să completeze "părţile lipsă", alţii sunt de părere că fidelitatea pur şi simplu nu există şi că fiecare persoană în parte ajunge să fie tentată, mai devreme sau mai târziu, de un alt potenţial partener.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, fidelitatea înseamnă, întâi de toate, asumare; poate auto-impusă în unele cazuri, însă este o alegere conştientă pentru oamenii care doresc stabilitate. "Fidelitatea presupune, din acest punct de vedere, o asumare conştientă a deciziei de a fi cu o anumită persoană. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de maturitate, din punct de vedere psihologic, şi mai ales din punct de vedere emoţional. O persoană imatură din punct de vedere emoţional, în momentul în care va întâmpina prima provocare în relaţie, va fi mai mult sau mai puţin tentată să se refugieze în altă parte, din lipsă experienţei sau a curajului necesar pentru a face faţă şi a rezolva situaţia cu care se confruntă", explică psihologul.
Specialistul în relaţii de cuplu este de părere că maturizarea psiho-emoţională ţine de mai mulţi factori: începând de la exemplele familiei, modul de viaţă, tipurile de relaţii, până la interacţiunea cu mediul social.

Imaturii sunt mai tentaţi să înşele

O persoană imatură din punct de vedere psihologic, deşi va avea capacitatea de a iubi necondiţionat, de a îşi deschide inima, nu va cunoaşte îndeajuns de bine modalităţile potrivite pentru a face toate aceste lucruri.
"În timp ce, din punct de vedere emoţional, va simţi, se va putea conecta, din punct de vedere cognitiv-comportamental nu va avea un «vocabular» suficient de dezvoltat care să îi permită să manifeste ce simte într-un mod sănătos. Astfel, pot să apară diferite comportamente sau reacţii nepotrivite, neînţelese de către celălalt, agitaţie, nesiguranţă, neclaritate, incoerenţă, ş.a.m.d. Pe de altă parte, imaturitatea emoţională corespunde unui tip de persoană deosebit de inteligentă, raţională, care poate întâmpina dificultăţi în a se conecta sau a manifesta corespunzător ceea ce simte. De cele mai multe ori, situaţia cu care se confruntă aceste persoane este aceea de a rămâne blocaţi la nivel cognitiv, în gânduri, fără a se putea conecta (sau fără a vrea să o facă) la nivel emoţional. În acest caz pot apărea, spre exemplu, două tipuri de reacţii. Poate fi o persoană deosebit de raţională, care va gândi fiecare senzaţie pe care o simte, va căuta să îi dea sens privind totul din postura de observator, detaşat de emoţie în sine. O altă posibilitate este aceea a unei persoane care simte intens emoţia, însă îi lipseşte cunoaşterea sau capacitatea de înţelegere a acesteia şi a modurilor de gestionare şi exprimare sănătoase", declară psihologul.
Indiferent de situaţie, psihologul este de părere că fidelitatea în cuplu se leagă foarte strâns de asumarea responsabilităţii, faţă de propriul bine şi faţă de binele celuilalt. Iar acest lucru ţine de un nivel de maturitate atât în plan psihologic cât şi în plan emoţional. Maturitatea obţinută din experienţe, din lucrurile învăţate prin trăirea diferitelor momente şi situaţii de viaţă, duce la construirea abilităţilor necesare pentru a construi o relaţie sănătoasă, armonioasă, bazată pe respect, apreciere reciprocă, încredere şi iubire.


Articole înrudite