16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deşeurile din spaţiu, un pericol din ce în ce mai mare pentru sateliţi şi misiunile cu echipaj uman
Deşeurile din spaţiu, un pericol din ce în ce mai mare pentru sateliţi şi misiunile cu echipaj uman
Oamenii de ştiinţă au avertizat recent asupra pericolului tot mai mare pe care îl reprezintă pentru sateliţii şi misiunile cu echipaj uman deşeurile acumulate în spaţiu în timpul celor aproape şase decenii de explorări, informează AFP. În mai puţin de un sfert de secol, numărul fragmentelor suficient de mari pentru a distruge o navă spaţială s-a dublat, potrivit participanţilor la o conferinţă organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) la Darmstadt, în Germania. Rolf Densing, director de operaţiuni în cadrul ESA, a declarat că oamenii de ştiinţă sunt "foarte preocupaţi" de subiectul gunoiului din spaţiu, el făcând un apel pentru conştientizarea acestei probleme reale, care nu poate fi rezolvată decât la nivel mondial. Riscul de coliziune cu un astfel de fragment este, din punct de vedere statistic, unul mic, însă a crescut de la momentul lansării de către Uniunea Sovietică a lui Sputnik 1, în 1957, primul satelit artificial. Piese din rachete, sateliţi ieşiţi din uz, instrumente pierdute de astronauţi... toate aceste obiecte nu vor înceta să se înmulţească sub efectul deteriorării şi a coliziunilor continue. Ele pot atinge 28.000 kilometri pe oră, iar la aceasta viteză chiar şi un obiect de foarte mici dimensiuni poate provoca daune enorme, menţionează sursa citată. În 1993, radarele terestre au localizat în spaţiu 8.000 de obiecte măsurând peste 10 centimetri. "Astăzi avem în spaţiu aproximativ 5.000 de obiecte care măsoară peste 1 metru, 20.000 de obiecte cu dimensiuni de peste 10 centimetri... şi 750.0000 "de gloanţe zburătoare" de circa 1 centimetru", a declarat Holger Krag, de la departamentul pentru deşeuri din spaţiu din cadrul ESA. Acesta a menţionat că obiectele de circa 1 milimetru numără circa 150 de milioane. Pentru cei zece sateliţi ştiinţifici ai săi, prezenţi pe orbita joasă, ESA a declarat că primit câte o "alertă de risc ridicat de coliziune" pe săptămână, iar fiecare satelit trebuie să efectueze în fiecare an "una sau două" manevre de evitare. Într-o intervenţie video de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), astronautul francez Thomas Pesquet a explicat în timpul conferinţei că ISS poate rezista la obiecte de până la 1 centimetru în diametru. "Staţia trebuie să facă de multe ori manevre pentru a evita deşeurile, însă pentru a reacţiona are nevoie de o avertizare cu 24 de ore înainte', a declarat astronautul. Dacă nu are la dispoziţie acest timp, "echipajul nostru trebuie să închidă toate trapele şi să intre la loc sigur, adică la bordul navei Soyuz, astfel încât să putem pleca de pe ISS în cazul unei coliziuni", a explicat Pesquet. "Acest lucru s-a întâmplat de patru ori în istoria programului ISS", a mai spus el. Conferinţa din Darmstadt este cel mai important eveniment de acest fel dedicat deşeurilor din spaţiu şi se desfăşoară pe parcursul a patru zile.

Articole înrudite