10. Oraşul Şahului, Rusia
Ca descendenţi direcţi ai lui Ginghis Han, ar fi de aşteptat că locuitorii din Calmîchia să manifeste un cult aparte pentru fineţurile artei războiului şi să îi închine acestuia festivaluri şi monumente. Totuşi, preşedintele excentric al acestei republici ruseşti, Kirsan Ilyumzhinov, a construit în 1998, cu o investiţie de peste 30 de milioane de dolari, "Oraşul Şahului", chiar în mijlocul Elistei, singura capitală europeană budistă. Momentan, amenajarea urbanistică nu este un oraş în adevăratul sens al cuvântului, aspecte vizuale tipice celui mai cunoscut sport al minţii regăsindu-se doar la nivelul unui dom, în câteva case luxoase şi pe unele străduţe (nelipsind platforme de şah uriaşe, cu piese de dimensiunea unor copii), într-o piscină, un hotel şi un magazin de produse alimentare.
Cu toate acestea, conceptul se vrea a se extinde până va cuprinde sălile de operă şi de spectacole din oraş, muzeele, conservatorul, şcoala de arte, academiile religioase, centrul de medicină tradiţionala şi un complex de creativitate juvenilă. Rămâne de văzut dacă toate acestea se vor întâmpla, având în vedere că mandatul de preşedinte al lui Ilyumzhinov - care mai prezidează şi FIDE sau Federaţia Mondială de Şah - este pe cale să expire, omul de afaceri nemaiavând dreptul să îşi depună candidatura.
9. Regiunea Autonomă Evreiască, Rusia
Un teritoriu evreiesc creat artificial de Stalin în îndepărtatul sud siberian, Regiunea Autonomă Evreiască este un raion federal al Rusiei, situat la graniţa cu China. Populaţia locului număra, în 2002, doar 190.000 de locuitori pe o suprafaţă de 36.000 km pătraţi (mai mare decât Israel), dintre care numai 1,5% sunt evrei, restul ruşi şi ucrainieni. Regiunea administrativă a fost fondată în 1928, în spiritul politicii staliniste a naţionalităţilor, conform căreia fiecare grup naţional din Uniunea Sovietică trebuia să primească un teritoriu în care să îşi dezvolte autonom cultura.
Din punct de vedere al "Zionului Sovietic" ce se contura în fanteziile acelor vremuri, locul a rămas o relicvă care mai aminteşte de iudaism doar prin arhitectura unor clădiri şi prin unele tradiţii încă păstrate. Ca stat, însă, Regiunea Autonomă Evreiască, având capitala la Birobidjan, este o entitate validă, cu guvern şi partide politice, cu infrastructură, servicii de sănătate şi de educaţie, cu economie şi turism. Nu este un teritoriu mort, aşa cum îl prezintă unele surse, prezenţa încă vie a unor simboluri evreieşti dând un aer insolit locului.
8. Satul Piticilor, China
Peste 100 de cetăţeni chinezi suferinzi de nanism prestează în cadrul unui spectacol intitulat "Regatul Piticilor", susţinut în apropierea localităţii Kunming, din provincia chineză Yunnan. Preselecţia pentru această reprezentaţie a avut loc în vara anului 2009, participarea concurenţilor presupunând numai două condiţii: vârstă cuprinsă între 18 şi 40 ani şi înălţimea mai mică de 130 centimetri. Nu erau solicitate alte abilităţi speciale.
Acum, cei care au fost aleşi urcă pe scena Grădinii Fluturilor din Lumea Kunming de două ori pe zi, ca să cânte, să danseze şi să presteze scene umoristice, totul pentru amuzarea mulţimii. Având în vedere discriminările de care se lovesc în China, oamenii în miniatură au privit "Regatul Piticilor" ca pe o oportunitate. Diversele surse atestă fie ideea că parcul tematic este doar o afacere profitabilă şi nu o comunitate închegată de pitici, fie emit teoria conform căreia casele în formă de ciuperci servesc drept locuinţe pentru ei şi că şi-ar duce viaţă în acel loc.
7. Oraşul unde nimeni nu are voie să moară, Norvegia
Longyearbyen, mica localitate din arhipelagul norvegian Svalbard, este una dintre cele mai nordice aşezări umane şi, la o primă vedere, nu pare mai mult decât un liniştit oraş din interiorul Cercului Arctic. Asta până îi afli obiceiurile neobişnuite. O noapte durează aproximativ 6 luni, iar studenţii învaţă cum să împuşte urşii polari pentru a se apăra de atacurile acestora. Copiii de grădiniţă învaţă tehnici de fizioterapie pentru a-şi menţine mobilitatea în cazuri de ninsoare abundentă, deşi arhipelagul a început deja să tânjească după zăpezile de altădată, din cauza încălzirii globale. Nimic neobişnuit pentru un oraş situat în apropierea Polului Nord. Ciudăţeniile apar în momentul în care locuitorii din Longyearbyen se confruntă cu o cauză naturală absolut normală: decesul.
Aceasta nu înseamnă că oraşul este selectiv cu cei care trec poarta micului cimitir, doar că experţii au realizat că permafrostul împiedică descompunerea naturală a cadavrelor, motiv pentru care nimeni nu a mai fost înmormântat aici de peste 70 de ani. Pentru a primi un loc ce veci, locuitorii trebuie să facă demersuri în alte oraşe ale Norvegiei, proceduri care uneori pot dura destul de mult. Dar ceea ce este şi mai interesant, este faptul că deşi nimeni nu poate fi înmormântat în Longyearbyen, oraşul este pregătit pentru Apocalipsă. În mica urbe norvegiană, programul Local Seed Vaults - program prin care seminţe de plante sunt depozitate pentru a ajuta omenirea să depăşească o distrugere totală - a găsit locaţia ideală pentru stocarea resurselor. Tot aici, în 1998, oamenii de ştiinţă au încercat să dezgroape trupurile a şapte mineri decedaţi în 1918 din cauza gripei spaniole. Se spera identificarea virusului care a dus la moartea a peste 50 de milioane de oameni şi crearea unui vaccin care să îl poată combate în viitor. Încercările cercetătorilor au fost însă un eşec.
6. Oraşul Gunoaielor, Egipt
Manshiet Nasser este o ciudată comunitate din Cairo, Egipt. Oamenii numesc acest loc Oraşul Gunoaielor, şi asta pentru că sute de tone de deşeuri, din toată capitala egipteană, sunt aruncate aici. Şi mai bizar este faptul că există persoane, chiar familii întregi, care locuiesc în Manshiet Nasser, sub denumirea generică de Zabbalin (gunoieri). Acestea scormonesc zilnic printre gunoaie în speranţa de a găsi resturi care pot fi reciclate.
În fapt, circa 80% dintre gunoaiele adunate la Manshiet Nasser sunt reciclate şi revândute. Majoritatea apartamentelor şi a magazinelor construite în acest teritoriu nu au aprobare. În Oraşul Gunoaielor, majoritatea familiilor sunt specializate în sortarea câte unui anumit tip de deşeu. De asemenea, cea mai numeroasă comunitate de gunoieri este alcătuită din creştini ai Bisericii Copte, biserica în peşteră a oraşului, St Sama'an, fiind cea mai mare din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 20.000 de enoriaşi. Deşi pare incredibil, comunităţi de acest gen există şi în alte colţuri ale lumii, cele mai cunoscute fiind cele din Los Angeles, Mumbai şi Manilla.
5. Insula Crucişător, Japonia
Cândva cea mai dens populată locaţie a lumii - cu 13.000 de locuitori pe km pătrat, având o suprafaţă de 1,2 km pătraţi - insula artificială Hashima din apropierea coastei japoneze, căreia pescăruşii ce o survolează îi dau aerul unei uriaşe nava de luptă, este în prezent, poate, cel mai mare oraş fantomă de pe planetă. Fondată iniţial ca dispozitiv de exploatare a cărbunelui de către gigantul japonez Mitsubishi, insula găzduia cazinouri, cinematografe şi, mai ales, foarte mulţi oameni. Totul, până la declinul industriei de cărbuni, soldat cu închiderea, în 1974, a minei, moment în care insulă a fost subit abandonată de toţi locuitorii ei.
Până foarte recent, vizitarea locului era ilegală, deoarece nimic de pe insulă nu mai poate fi restaurat şi este complet nesigur. Pedeapsa pentru vizitarea insulei consta în 30 de zile de închisoare. De curând însă, guvernul japonez a reconsiderat această decizie şi a renunţat la restricţia absolută de vizitare a insulei. Denumirea de "Gunkanjima", adică Insula Crucişător, i se potriveşte locului, deoarece, din anumite unghiuri, chiar pare a fi o asemenea navă teribilă a mărilor. Oraşul de pe insulă are în totalitate un aspect post-apocaliptic însă, după forma şi poziţionarea clădirilor încă aflate în picioare, nici atunci când regiunea era înfloritoare traiul aici nu pare să fi fost cel mai fericit - mai degrabă comparabil cu vieţuirea într-un muşuroi de furnici.
4. Gaura omului alb, Australia
Coober Pedy este un orăşel din nordul Australiei Sudice, numărând o populaţie de aproximativ 2.000 de locuitori. Localitatea este renumită pentru statutul ei de "capitala mondială a opalului" - graţie cantităţii uriaşe de opal preţios exploatat aici - dar se bucură de faimă şi graţie celei mai numeroase comunităţi umane care trăieşte în subteran, îndeosebi în foste mine restaurate, din pricina insuportabilei călduri diurne a locului. Denumirea de "Coober Pedy" vine din termenul aborigen local "kupa-piti", care înseamnă "groapa omului alb".
Aici, o casă standard sub pământ, cu trei camere, sufragerie, bucătărie şi baie poate fi săpată în stânca dealurilor pentru un preţ similar unei case la suprafaţă. Cea subterană îşi păstrează o temperatură constantă, în timp ce casa de pe sol are nevoie de aer condiţionat, mai ales în lunile de vară, atunci când temperaturile depăşesc mereu 40 de grade Celsius. Coober Pedy este un orăşel foarte mic, care a devenit un popas popular în rândul destinaţiilor turistice, atracţii importante ale locului fiind minele, cimitirul, bisericile, hotelul şi magazinele din subteran. Situat la jumătatea distanţei dintre Adelaide şi Alice Spring, Coober Pady a devenit rapid o atracţie turistică, turismul aducând, în prezent, la fel de mulţi bani pe cât o fac extracţiile de opal.
3. Oraşul-fantomă modern, China
În general, prin oraş-fantomă se înţelege o aşezare umană părăsită după o îndelungă locuire, o aşezare veche, abandonată de către oameni în urma unui cataclism sau a căderii economice. Cum poate, însă, un oraş ultramodern să devină unul fantomă? Ei bine, răspunsul vine din China, mai precis din oraşul Ordos, acolo unde Kangabashi, unul dintre cele mai noi şi mai moderne cartiere, este absolut gol. Districtul Kangabashi din Mongolia Interioară, China, a fost ridicat după toate standardele moderne, fiind capabil să găzduiască peste 1 milion de oameni, cea mai mare parte dintre ei trebuind să lucreze în minele din apropierea oraşului.
Autorităţile au investit circa 2,6 miliarde de dolari pentru a transforma zona într-o veritabilă metropolă din care nu lipsesc uriaşe clădiri administrative, zgârie-nori, clădiri post-moderniste, muzee, teatre, biblioteci, parcuri sau reşedinţe de lux. Şi chiar dacă pare absurd, nimeni nu s-a gândit că oamenii vor avea nevoie şi de şcoli, spitale, cablu TV, internet, un serviciu de taxi sau cluburi în care tinerii să socializeze, motive suficiente pentru ca oamenii să evite luxoasă destinaţie. În prezent, singurii locuitori care pot fi întâlniţi pe străzile din Kangbashi sunt angajaţii firmelor de salubrizare şi extrem de puţinii temerari care au ales să locuiască aici.
2. Oraşul Tamisei, China
Aşezarea-satelit intitulată "Oraşul Tamisei" a fost inaugurată în 2006, ca parte a programului shanghaian "Un Oraş, Nouă Aşezări", manifestând cultura britanică din care s-a inspirat printr-o piaţă centrală, cabine telefonice roşii, străzi denumite "High", "Oxford" sau „Queen", precum şi, desigur, prin propriul râu artificial Tamisa. Totuşi, în ciuda unei marketizări intense, comunitatea a eşuat în a prospera, iar ceea ce a rămas în această parte a Shanghai-ului este un oraş destul de inert, dar un loc ideal pentru o plimbare liniştită de după-amiază.
Primul detaliu care atrage atenţia în Oraşul Tamisei sunt gărzile în uniforme roşii care, chiar dacă mai puţin fastuos, la fel ca în Londra, se schimbă periodic. Continuând pe străzile pavate cu piatră cubică, printre clădiri respectând fidel arhitectura anglo-europeană, pot fi admirate statui ale personalităţilor britanice, precum Winston Churchill şi Prinţesa Diana, magazine şi restaurante goale, o biserică creştină înconjurată de o peluză perfect tunsă unde chiar se oficializează o cununie religioasă şi chiar câteva mici stabilimente adresate publicului care au reuşit să se menţină şi unde vizitatorii pot servi diferite specialităţi cu specific londonez.
1. Federaţia Damanhur, Italia
La 30 de kilometri de oraşul italian Torino se află oraşul subteran Damanhur, supranumit Oraşul Luminilor şi "sediul" comunităţii damanhuriene. Locuitorii săi susţin că puternică lor bază socială, spirituală şi economică reprezintă un exemplu demn de urmat de către întreaga omenire. Ei au propria constituţie, propria monedă (credito) şi propria limbă, folosită în ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor îl constituie promovarea libertăţii de exprimare şi circulaţie a ideilor, încurajarea creativităţii şi "îmbunătăţirea sinelui", văzute că paşi pe calea evoluţiei superioare a speciei umane. Locul a constituit multă vreme un secret păstrat cu străşnicie. Vastul complex de galerii şi domuri subpământene este cel mai mare din lume şi, până de curând, nici unui străin nu i-a fost permis accesul aici.
Existenţa templului subteran a fost făcută publică abia în urmă cu câţiva ani, de către un fost membru al comunităţii. De atunci, Damanhur şi-a deschis porţile şi pentru vizitatori. Pretutindeni, simbolurile evocă dualitatea existenţei - bărbat-femeie, bine-rău, Soare-Lună -, podelele sunt decorate cu mozaicuri, iar pereţii cu figuri în mărime naturală, reprezentate dansând şi luptându-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mâna, aşa cum au cerut întemeietorii. Fiecare încăpere simbolizează un aspect al existenţei: sala metalelor, unde viciul şi virtutea duc o luptă fără sfârşit, sala pământului, cu uşile sale solară şi selenară, sala oglinzilor şi sala apei, unde pereţii sunt decoraţi cu texte iniţiatice, scrise în limba secretă a comunităţii. Aici, femeile şi bărbaţii sunt parteneri egali şi îşi unesc forţele completându-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific în care "se luptă cu forţele malefice": călătoriile astrale. Nu numai că există cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar există şi o încăpere specială rezervată călătoriilor în timp şi spaţiu.
Ca descendenţi direcţi ai lui Ginghis Han, ar fi de aşteptat că locuitorii din Calmîchia să manifeste un cult aparte pentru fineţurile artei războiului şi să îi închine acestuia festivaluri şi monumente. Totuşi, preşedintele excentric al acestei republici ruseşti, Kirsan Ilyumzhinov, a construit în 1998, cu o investiţie de peste 30 de milioane de dolari, "Oraşul Şahului", chiar în mijlocul Elistei, singura capitală europeană budistă. Momentan, amenajarea urbanistică nu este un oraş în adevăratul sens al cuvântului, aspecte vizuale tipice celui mai cunoscut sport al minţii regăsindu-se doar la nivelul unui dom, în câteva case luxoase şi pe unele străduţe (nelipsind platforme de şah uriaşe, cu piese de dimensiunea unor copii), într-o piscină, un hotel şi un magazin de produse alimentare.
Cu toate acestea, conceptul se vrea a se extinde până va cuprinde sălile de operă şi de spectacole din oraş, muzeele, conservatorul, şcoala de arte, academiile religioase, centrul de medicină tradiţionala şi un complex de creativitate juvenilă. Rămâne de văzut dacă toate acestea se vor întâmpla, având în vedere că mandatul de preşedinte al lui Ilyumzhinov - care mai prezidează şi FIDE sau Federaţia Mondială de Şah - este pe cale să expire, omul de afaceri nemaiavând dreptul să îşi depună candidatura.
9. Regiunea Autonomă Evreiască, Rusia
Un teritoriu evreiesc creat artificial de Stalin în îndepărtatul sud siberian, Regiunea Autonomă Evreiască este un raion federal al Rusiei, situat la graniţa cu China. Populaţia locului număra, în 2002, doar 190.000 de locuitori pe o suprafaţă de 36.000 km pătraţi (mai mare decât Israel), dintre care numai 1,5% sunt evrei, restul ruşi şi ucrainieni. Regiunea administrativă a fost fondată în 1928, în spiritul politicii staliniste a naţionalităţilor, conform căreia fiecare grup naţional din Uniunea Sovietică trebuia să primească un teritoriu în care să îşi dezvolte autonom cultura.
Din punct de vedere al "Zionului Sovietic" ce se contura în fanteziile acelor vremuri, locul a rămas o relicvă care mai aminteşte de iudaism doar prin arhitectura unor clădiri şi prin unele tradiţii încă păstrate. Ca stat, însă, Regiunea Autonomă Evreiască, având capitala la Birobidjan, este o entitate validă, cu guvern şi partide politice, cu infrastructură, servicii de sănătate şi de educaţie, cu economie şi turism. Nu este un teritoriu mort, aşa cum îl prezintă unele surse, prezenţa încă vie a unor simboluri evreieşti dând un aer insolit locului.
8. Satul Piticilor, China
Peste 100 de cetăţeni chinezi suferinzi de nanism prestează în cadrul unui spectacol intitulat "Regatul Piticilor", susţinut în apropierea localităţii Kunming, din provincia chineză Yunnan. Preselecţia pentru această reprezentaţie a avut loc în vara anului 2009, participarea concurenţilor presupunând numai două condiţii: vârstă cuprinsă între 18 şi 40 ani şi înălţimea mai mică de 130 centimetri. Nu erau solicitate alte abilităţi speciale.
Acum, cei care au fost aleşi urcă pe scena Grădinii Fluturilor din Lumea Kunming de două ori pe zi, ca să cânte, să danseze şi să presteze scene umoristice, totul pentru amuzarea mulţimii. Având în vedere discriminările de care se lovesc în China, oamenii în miniatură au privit "Regatul Piticilor" ca pe o oportunitate. Diversele surse atestă fie ideea că parcul tematic este doar o afacere profitabilă şi nu o comunitate închegată de pitici, fie emit teoria conform căreia casele în formă de ciuperci servesc drept locuinţe pentru ei şi că şi-ar duce viaţă în acel loc.
7. Oraşul unde nimeni nu are voie să moară, Norvegia
Longyearbyen, mica localitate din arhipelagul norvegian Svalbard, este una dintre cele mai nordice aşezări umane şi, la o primă vedere, nu pare mai mult decât un liniştit oraş din interiorul Cercului Arctic. Asta până îi afli obiceiurile neobişnuite. O noapte durează aproximativ 6 luni, iar studenţii învaţă cum să împuşte urşii polari pentru a se apăra de atacurile acestora. Copiii de grădiniţă învaţă tehnici de fizioterapie pentru a-şi menţine mobilitatea în cazuri de ninsoare abundentă, deşi arhipelagul a început deja să tânjească după zăpezile de altădată, din cauza încălzirii globale. Nimic neobişnuit pentru un oraş situat în apropierea Polului Nord. Ciudăţeniile apar în momentul în care locuitorii din Longyearbyen se confruntă cu o cauză naturală absolut normală: decesul.
Aceasta nu înseamnă că oraşul este selectiv cu cei care trec poarta micului cimitir, doar că experţii au realizat că permafrostul împiedică descompunerea naturală a cadavrelor, motiv pentru care nimeni nu a mai fost înmormântat aici de peste 70 de ani. Pentru a primi un loc ce veci, locuitorii trebuie să facă demersuri în alte oraşe ale Norvegiei, proceduri care uneori pot dura destul de mult. Dar ceea ce este şi mai interesant, este faptul că deşi nimeni nu poate fi înmormântat în Longyearbyen, oraşul este pregătit pentru Apocalipsă. În mica urbe norvegiană, programul Local Seed Vaults - program prin care seminţe de plante sunt depozitate pentru a ajuta omenirea să depăşească o distrugere totală - a găsit locaţia ideală pentru stocarea resurselor. Tot aici, în 1998, oamenii de ştiinţă au încercat să dezgroape trupurile a şapte mineri decedaţi în 1918 din cauza gripei spaniole. Se spera identificarea virusului care a dus la moartea a peste 50 de milioane de oameni şi crearea unui vaccin care să îl poată combate în viitor. Încercările cercetătorilor au fost însă un eşec.
6. Oraşul Gunoaielor, Egipt
Manshiet Nasser este o ciudată comunitate din Cairo, Egipt. Oamenii numesc acest loc Oraşul Gunoaielor, şi asta pentru că sute de tone de deşeuri, din toată capitala egipteană, sunt aruncate aici. Şi mai bizar este faptul că există persoane, chiar familii întregi, care locuiesc în Manshiet Nasser, sub denumirea generică de Zabbalin (gunoieri). Acestea scormonesc zilnic printre gunoaie în speranţa de a găsi resturi care pot fi reciclate.
În fapt, circa 80% dintre gunoaiele adunate la Manshiet Nasser sunt reciclate şi revândute. Majoritatea apartamentelor şi a magazinelor construite în acest teritoriu nu au aprobare. În Oraşul Gunoaielor, majoritatea familiilor sunt specializate în sortarea câte unui anumit tip de deşeu. De asemenea, cea mai numeroasă comunitate de gunoieri este alcătuită din creştini ai Bisericii Copte, biserica în peşteră a oraşului, St Sama'an, fiind cea mai mare din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 20.000 de enoriaşi. Deşi pare incredibil, comunităţi de acest gen există şi în alte colţuri ale lumii, cele mai cunoscute fiind cele din Los Angeles, Mumbai şi Manilla.
5. Insula Crucişător, Japonia
Cândva cea mai dens populată locaţie a lumii - cu 13.000 de locuitori pe km pătrat, având o suprafaţă de 1,2 km pătraţi - insula artificială Hashima din apropierea coastei japoneze, căreia pescăruşii ce o survolează îi dau aerul unei uriaşe nava de luptă, este în prezent, poate, cel mai mare oraş fantomă de pe planetă. Fondată iniţial ca dispozitiv de exploatare a cărbunelui de către gigantul japonez Mitsubishi, insula găzduia cazinouri, cinematografe şi, mai ales, foarte mulţi oameni. Totul, până la declinul industriei de cărbuni, soldat cu închiderea, în 1974, a minei, moment în care insulă a fost subit abandonată de toţi locuitorii ei.
Până foarte recent, vizitarea locului era ilegală, deoarece nimic de pe insulă nu mai poate fi restaurat şi este complet nesigur. Pedeapsa pentru vizitarea insulei consta în 30 de zile de închisoare. De curând însă, guvernul japonez a reconsiderat această decizie şi a renunţat la restricţia absolută de vizitare a insulei. Denumirea de "Gunkanjima", adică Insula Crucişător, i se potriveşte locului, deoarece, din anumite unghiuri, chiar pare a fi o asemenea navă teribilă a mărilor. Oraşul de pe insulă are în totalitate un aspect post-apocaliptic însă, după forma şi poziţionarea clădirilor încă aflate în picioare, nici atunci când regiunea era înfloritoare traiul aici nu pare să fi fost cel mai fericit - mai degrabă comparabil cu vieţuirea într-un muşuroi de furnici.
4. Gaura omului alb, Australia
Coober Pedy este un orăşel din nordul Australiei Sudice, numărând o populaţie de aproximativ 2.000 de locuitori. Localitatea este renumită pentru statutul ei de "capitala mondială a opalului" - graţie cantităţii uriaşe de opal preţios exploatat aici - dar se bucură de faimă şi graţie celei mai numeroase comunităţi umane care trăieşte în subteran, îndeosebi în foste mine restaurate, din pricina insuportabilei călduri diurne a locului. Denumirea de "Coober Pedy" vine din termenul aborigen local "kupa-piti", care înseamnă "groapa omului alb".
Aici, o casă standard sub pământ, cu trei camere, sufragerie, bucătărie şi baie poate fi săpată în stânca dealurilor pentru un preţ similar unei case la suprafaţă. Cea subterană îşi păstrează o temperatură constantă, în timp ce casa de pe sol are nevoie de aer condiţionat, mai ales în lunile de vară, atunci când temperaturile depăşesc mereu 40 de grade Celsius. Coober Pedy este un orăşel foarte mic, care a devenit un popas popular în rândul destinaţiilor turistice, atracţii importante ale locului fiind minele, cimitirul, bisericile, hotelul şi magazinele din subteran. Situat la jumătatea distanţei dintre Adelaide şi Alice Spring, Coober Pady a devenit rapid o atracţie turistică, turismul aducând, în prezent, la fel de mulţi bani pe cât o fac extracţiile de opal.
3. Oraşul-fantomă modern, China
În general, prin oraş-fantomă se înţelege o aşezare umană părăsită după o îndelungă locuire, o aşezare veche, abandonată de către oameni în urma unui cataclism sau a căderii economice. Cum poate, însă, un oraş ultramodern să devină unul fantomă? Ei bine, răspunsul vine din China, mai precis din oraşul Ordos, acolo unde Kangabashi, unul dintre cele mai noi şi mai moderne cartiere, este absolut gol. Districtul Kangabashi din Mongolia Interioară, China, a fost ridicat după toate standardele moderne, fiind capabil să găzduiască peste 1 milion de oameni, cea mai mare parte dintre ei trebuind să lucreze în minele din apropierea oraşului.
Autorităţile au investit circa 2,6 miliarde de dolari pentru a transforma zona într-o veritabilă metropolă din care nu lipsesc uriaşe clădiri administrative, zgârie-nori, clădiri post-moderniste, muzee, teatre, biblioteci, parcuri sau reşedinţe de lux. Şi chiar dacă pare absurd, nimeni nu s-a gândit că oamenii vor avea nevoie şi de şcoli, spitale, cablu TV, internet, un serviciu de taxi sau cluburi în care tinerii să socializeze, motive suficiente pentru ca oamenii să evite luxoasă destinaţie. În prezent, singurii locuitori care pot fi întâlniţi pe străzile din Kangbashi sunt angajaţii firmelor de salubrizare şi extrem de puţinii temerari care au ales să locuiască aici.
2. Oraşul Tamisei, China
Aşezarea-satelit intitulată "Oraşul Tamisei" a fost inaugurată în 2006, ca parte a programului shanghaian "Un Oraş, Nouă Aşezări", manifestând cultura britanică din care s-a inspirat printr-o piaţă centrală, cabine telefonice roşii, străzi denumite "High", "Oxford" sau „Queen", precum şi, desigur, prin propriul râu artificial Tamisa. Totuşi, în ciuda unei marketizări intense, comunitatea a eşuat în a prospera, iar ceea ce a rămas în această parte a Shanghai-ului este un oraş destul de inert, dar un loc ideal pentru o plimbare liniştită de după-amiază.
Primul detaliu care atrage atenţia în Oraşul Tamisei sunt gărzile în uniforme roşii care, chiar dacă mai puţin fastuos, la fel ca în Londra, se schimbă periodic. Continuând pe străzile pavate cu piatră cubică, printre clădiri respectând fidel arhitectura anglo-europeană, pot fi admirate statui ale personalităţilor britanice, precum Winston Churchill şi Prinţesa Diana, magazine şi restaurante goale, o biserică creştină înconjurată de o peluză perfect tunsă unde chiar se oficializează o cununie religioasă şi chiar câteva mici stabilimente adresate publicului care au reuşit să se menţină şi unde vizitatorii pot servi diferite specialităţi cu specific londonez.
1. Federaţia Damanhur, Italia
La 30 de kilometri de oraşul italian Torino se află oraşul subteran Damanhur, supranumit Oraşul Luminilor şi "sediul" comunităţii damanhuriene. Locuitorii săi susţin că puternică lor bază socială, spirituală şi economică reprezintă un exemplu demn de urmat de către întreaga omenire. Ei au propria constituţie, propria monedă (credito) şi propria limbă, folosită în ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor îl constituie promovarea libertăţii de exprimare şi circulaţie a ideilor, încurajarea creativităţii şi "îmbunătăţirea sinelui", văzute că paşi pe calea evoluţiei superioare a speciei umane. Locul a constituit multă vreme un secret păstrat cu străşnicie. Vastul complex de galerii şi domuri subpământene este cel mai mare din lume şi, până de curând, nici unui străin nu i-a fost permis accesul aici.
Existenţa templului subteran a fost făcută publică abia în urmă cu câţiva ani, de către un fost membru al comunităţii. De atunci, Damanhur şi-a deschis porţile şi pentru vizitatori. Pretutindeni, simbolurile evocă dualitatea existenţei - bărbat-femeie, bine-rău, Soare-Lună -, podelele sunt decorate cu mozaicuri, iar pereţii cu figuri în mărime naturală, reprezentate dansând şi luptându-se. Toate acestea au fost lucrate exclusiv cu mâna, aşa cum au cerut întemeietorii. Fiecare încăpere simbolizează un aspect al existenţei: sala metalelor, unde viciul şi virtutea duc o luptă fără sfârşit, sala pământului, cu uşile sale solară şi selenară, sala oglinzilor şi sala apei, unde pereţii sunt decoraţi cu texte iniţiatice, scrise în limba secretă a comunităţii. Aici, femeile şi bărbaţii sunt parteneri egali şi îşi unesc forţele completându-se reciproc. Damanhurienii au un mod specific în care "se luptă cu forţele malefice": călătoriile astrale. Nu numai că există cursuri de felul acesta la Universitatea Damanhur, dar există şi o încăpere specială rezervată călătoriilor în timp şi spaţiu.
