1. Un piept generos atrage bacşişuri mai mari. Autorul acestei „descoperiri” este profesorul Michael Lynn, de la Cornell University, în studiul său intitulat pompos „Determinante şi consecinţe ale sexualităţii şi atractivităţii feminine. Teste reale realizate pe chelneriţe” desfăşurat în mai multe restaurante din zonă. Rezultatul a fost că femeile care au sânii mari primesc bacşişuri mai mari, care pot creşte exponenţial dacă sunt blonde şi zvelte. Combinaţia între cele trei - o mină de aur.
2. Bărbaţii nu se satură niciodată de sex. Acest studiu, înrudit oarecum cu cel anterior, poartă semnătura unor cercetători australieni care i-au întrebat direct pe bărbaţi cu vârste între 75 şi 95 de ani: „V-ar plăcea să faceţi mai mult sex decât obişnuiţi?”. Răspunsul a fost un covârşitor „da”. Ceea ce pentru Judith Kuriansky, psiholog la Columbia University, nu a fost o surpriză, având în vedere că toţi bărbaţii, indiferent de vârstă, se gândesc la sex.
3. Băieţilor le plac maşinuţele, iar fetiţelor păpuşile. Studiul a fost realizat în aprilie de London's City University şi a fost expus la o conferinţă. Rezultatul a confirmat ceea ce toată lumea ştia.
4. Dacă eşti cântăreaţă, aspectul contează. Tot în aprilie a fost realizat acest studiu semnat de Noola Griffiths, a cărui concluzie a fost că rochiile pe care le poartă cântăreţele la spectacole influenţează auditoriul. Ne întrebăm ce părere au despre asta Madonna sau Lady Gaga.
5. Hormonii de creştere îmbunătăţesc randamentul sportivilor. Concluzia este logică, curios este însă că tocmai Agenţia Mondială împotriva Dopajului este cea care l-a comandat. Avea cineva vreo îndoială? „Este studiul cel mai evident din câte s-au văzut vreodată”, a comentat indignat ziaristul Chris Chase pe Yahoo! Sports.
6. În afară de chelneriţe, pieptul mare este de mare ajutor şi femeilor care fac autostop. Acest studiu a fost realizat în Franţa pe un eşantion format din chelneriţe. Rezultatul a fost că femeile cu cupa D au avut cu 10 la sută şanse mai mari să fie luate cu maşina decât restul. Mulţi şi-au dat seama de asta, distractiv este însă că s-au dat bani pe a verifica tema cu „metode ştiinţifice”, explică Gad Saad, expert la Psychology Today.
7. Ne place sfârşitul de săptămâna, urâm ziua de luni. Studiul a fost publicat de revista de specialitate Journal of Social and Clinical Psychology care a ajuns la concluzia că ne simţim mai bine vineri seara decât duminica dimineaţa şi că cea mai rea zi a săptămânii este lunea. Şi că suntem mai fericiţi acasă în weekend, decât în cursul săptămânii la serviciu. Răspunsul este evident şi nu era nevoie de o echipă de cercetători pentru a afla acest lucru.