Cea mai mare grădină verticală din lume se află la Rozzano, la periferia oraşului Milano, în nordul Italiei, pe faţada unui centru comercial, unde ocupă o suprafaţă de 1.262,84 de metri pătraţi, o performanţă graţie căreia a fost inclusă, duminică, în Guinness World Record. Această grădină verticală include 44.000 de plante, ce fac parte din peste 200 de specii.
Uriaşa faţadă vegetală, inaugurată în 2010, a fost concepută de arhitectul Francesco Bollani în colaborare cu un cabinet de arhitectură din oraşul francez Montpellier. "Am avut nevoie de un an pentru a aştepta ca plantele să crească într-o seră şi de 90 de zile pentru a le monta pe o faţadă", a explicat arhitectul Francesco Bollani. "Este vorba de o metodă foarte rapidă şi practică, pentru că am folosit mici recipiente metalice. A semănat puţin cu a construi un mare joc Lego", a adăugat el.
Grădina poate să se menţină într-o stare bună graţie prezenţei muşchiului de turbă de Chile, o spumă vegetală care permite acumularea de apă, garantând creşterea plantelor, chiar şi în absenţa solului. Această faţadă de verdeaţă are virtuţi estetice, dar şi practice: ea contribuie la izolarea termică a centrului comercial. Protejându-l de razele Soarelui, grădina verticală garantează şi o reducere a consumului de energie, absoarbe dioxidul de carbon şi reduce zgomotul de fond.
Centrul comercial a cerut înscrierea grădinii în Guinness World Record cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a sa. "Recordul a fost certificat de Lorenzo Veltri, un oficial al Guinness World Record, care a venit de la Londra", a declarat Simone Rao, directorul centrului comercial. Grădina din Rozzano a doborât precedentul record, care aparţinea oraşului Madrid, unde se află o grădină verticală ce are o suprafaţă de 844,05 metri pătraţi.