Puterea umană îşi are sursa în cunoaştere şi tot de acolo îi vine şi slăbiciunea. Omul a savurat prima ieşire în spaţiu ca pe o victorie asupra necunoscutului în care s-a avântat, mânat de drogul cunoaşterii. Însă tot atunci, imensitatea acelui spaţiu, l-a făcut să vadă cât de mic este.
În prezent, ştiinţa şi tehnologia ne dezvăluie noi şi noi lumi, nebănuite până de curând, sori imenşi care se luptă cu întunericul în alte colţuri întunecate ale galaxiei. Vi se pare că Pământul este uriaş în comparaţie cu Mercur sau cu Pluto? Ce aţi zice atunci de faptul că Soarele nostru este doar un punct pe lângă stelele roşii supergigantice ascunse de praful solar în imensitatea galaxiei sau de faptul că dacă doar una dintre ele ar fi situată în centrul sistemului nostru solar ar avea o dimensiune suficient de mare pentru a înghiţi toate planetele până la Jupiter sau chiar Saturn?
Cât de mult este foarte mult?
Astronomii utilizează termenii de rază solară şi masă solară pentru a compara mărimea şi greutatea altor stele. O rază solară este echivalentul a 690.000 de kilometri, iar o masă solară se traduce în 2 x 1030 kilograme, altfel scris 2,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000. Diametrul soarelui este de 1.392×109 metri. Astronomii au încercat de nenumărate ori elaborarea unei liste a celor mai mari stele din galaxie, stabilită în funcţie de diametrul aproximativ al acestora, însă aceasta se transformă continuu, cunoscând în multe cazuri răsturnări dramatice de situaţie, cauzate de noi descoperiri sau de variaţii ale măsurătorilor.
O astfel de listă adusă la zi plasează steaua VY Canis Majoris în fruntea clasamentului, cu un diametru mai mare de 1800 până la 2100 de ori diametrul Soarelui din sistemul nostru solar, urmată de VV Cephei, cu un diametru solar mai mare de 1600 până la 1 900 de ori faţă de cel al astrului zilei, în timp ce V354 Cephei şi KW Sagitarii depăşesc diametrul Soarelui de 1520 de ori, respectiv 1460 de ori.
Jupiter
Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, fiind în acelaşi timp de două ori şi jumătate mai masivă decât toate celelalte planete ale sistemului luate la un loc. Aparţinând grupului uriaşilor gazoşi, Jupiter are un diametru de 142.984 kilometri la ecuator şi o densitate de 1.326 g/cm3. Diametrul planetei este de 11 ori mai mare, iar volumul este echivalentul a 1.317 de Pământuri, făcând ca acesta din urmă să pară un pitic pe lângă gigantul gazos.
Soarele
Soarele, fără de care viaţa pe Pământ nu ar putea fi posibilă, este în acelaşi timp şi cel mai mare corp ceresc, reprezentând singur un procent de 99,8% din masa sistemului solar. Privită în trecut ca o stea mică şi relativ lipsită de importanţă, în prezent, se ştie că soarele este mai strălucitor decât 85% dintre stelele care intră în componenţa galaxiei noastre, majoritatea acestora fiind pitici roşii. Soarele orbitează centrul Căii Lactee la o distanţă de aproximativ 26.000 sau 27.000 de ani-lumină de centrul galactic, îndreptându-se în general în direcţia lui Cygnus, şi completând o mişcare de revoluţie în aproximativ 225 – 250 milioane de ani. Soarele este de 332.900 mai masiv decât Pământul, iar temperatura nucleului sau atinge 15 milioane de grade Celsius, suficient cât să susţină o fuziune termonucleară. Vârsta sa a fost aproximată la 4,6 miliarde de ani. Suprafaţa solară este de 11.990 de ori mai mare decât cea a planetei noastre, volumul este echivalentul a 1.300.000 de Pământuri, în vreme ce masa sa este cât 332.946 de Pământuri.
Arcturus
Este cea mai strălucitoare stea din constelaţia Bootes şi a treia ca strălucire pe cerul nopţii, după Sirius şi Canopus, fiind localizată în Norul Local Interstelar, la o distanţă de 36,71 de ani-lumină. Arcturus este o stea uriaşă roşie de tipul K1.5 IIIpe (pe – emisiile specifice, indică faptul că spectrul de lumină al stelei este neobişnuit şi are multe linii de emisie). Acest fenomen nu este neobişnuit în ceea ce priveşte giganţii roşii, însă Arcturus face subiectul unui caz special. Este de cel puţin 110 ori mai luminos decât Soarele, însă puterea luminii sale este influenţată de faptul că lumina pe care o emană este de tip infraroşu. Puterea totală de emisie o întrece de 180 de ori în intensitate pe cea solară, însă are o eficienţă mai mică, deoarece temperatura la suprafaţă este mai scăzută decât cea a Soarelui. Masa sa este de 3,4 ori mai mare, în vreme ce diametrul îl depăşeşte cu 31,45 pe cel al Soarelui.
Betelgeuse
Este o stea variabilă semiregulară, localizată la 427 de ani-lumină depărtare de Pământ. Este cea de-a doua stea ca strălucire din constelaţia Orion şi cea de-a noua pe cerul nopţii. Astronomii sunt de părere că steaua are doar câteva milioane de ani vechime, însă a evoluat foarte repede din cauza dimensiunilor sale uriaşe. Betelgeuse este un supergigant roşu şi una dintre cele mai mari stele cunoscute. Prin comparaţie, dacă aceasta s-ar afla în centrul sistemului nostru solar, suprafaţa sa s-ar întinde până la graniţa dintre Marte şi Jupiter, înghiţind Mercur, Venus, Pământ şi Marte. Astronomii au apreciat că în câteva mii de ani, având în vedere vârsta şi mărimea sa, steaua va exploda şi se va transforma într-o supernovă. Din fericire pentru noi, axa sa de rotaţie nu este îndreptată către Pământ, prin urmare, este puţin probabil ca radiaţiile de tip gamma, emise în timpul exploziei, să ne afecteze ecosistemul, chiar dacă distanţa dintre cele două nu este foarte mare. Luminozitatea sa vizuală variază între de 4.520 şi 14.968 puterea solară, de-a lungul unei perioade de variabilitate de 2.335 de zile. Betelgeuse are de 20 de ori masa Soarelui şi de 662 diametrul acestuia.
Antares
Localizată în constelaţia Scorpionului, Antares se încadrează la categoria supergiganţilor roşii, ocupând locul al 16-lea în topul celor mai strălucitoare stele. Cu un diametru de 700 de ori mai mare decât cel al Soarelui, o plasare ipotetică a sa în centrul sistemului solar ar echivala cu dispariţia planetelor Mercur, Venus, Pământ şi Marte. Steaua se afla la 600 de ani-lumină de sistemul nostru solar, iar luminozitatea să vizuală este de 10.000 ori puternică decât cea solară. Deoarece steaua radiază o parte însemnată a spectrului sau sub formă de infraroşii, luminozitatea bolometrică este de 65.000 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Masa stelei este aproximata la a fi între 15 şi 18 mai mare decât cea solară. Cea mai bună perioadă pentru observarea lui Antares este în jurul datei de 31 mai în fiecare an, deoarece atunci se află în opoziţie cu Soarele.
Pistol Star
Pistol Star este una dintre cele mai luminoase stele cunoscute din Calea Lactee. Botezată după forma nebuloasei Pistol, pe care o luminează, Pistol Star este localizată la aproximativ 25.000 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Săgetător. Mărimea ei îi permite să fie vizibilă cu ochiul liber, însă praful interstelar o face imposibil de reperat în lumină vizibilă. Steaua a fost descoperită la începutul anilor ’90 cu ajutorul telescopului Hubble. Se crede că aceasta a aruncat în spaţiu echivalentul a 10 mase solare de materie în timpul unei combustii gigantice care a avut loc în urmă cu 6.000 de ani. Vântul stelar generat de Pistol Star este de 10 miliarde de ori mai puternic decât cel al Soarelui. Vârsta sa exactă nu este cunoscută, însă astronomii se aşteaptă ca aceasta să se transforme într-o supernovă în următorii 3 milioane de ani. Luminozitatea este apreciată ca fiind cu 1,7 milioane mai mare decât a Soarelui, radiind în 20 de secunde aceeaşi cantitate de energie pe care acesta o produce într-un an. Diametrul sau este mai mare decât orbita pe care Pământul o descrie în jurul Soarelui în interiorul sistemului nostru solar.
VV Cephei
Este un sistem stelar binar localizat în constelaţia Cefeu, aflată la o distanţă de aproximativ 3000 de ani-lumină de Pământ. Supergigantica roşie, VV Cephei A, se află alături de o pitică albastră, despre care însă nu există foarte multe informaţii, VV Cephei B. Cele două se află într-o interconexiune, iar materia pare să curgă dinspre prima către cea de-a doua. VV Cephei A este una dintre cele mai mari stele, despre care s-a crezut până de curând că este fruntaşa galaxiei în ceea ce priveşte mărimea. În prezent se situează pe locul trei, după ce a fost declasată de Canis Majoris, în privinţa căreia există însă o serie de controverse în rândul astronomilor. VV Cephei A, supergigantul, este de tipul spectral M2 şi are diametrul mai mare decât cel al Soarelui cu 1.600 până la 1.900 de ori. Dacă ar fi plasat în sistemul nostru solar, sistemul binar ar depăşi orbita lui Jupiter, apropiindu-se de Saturn. VV Cephei este cu 275.000 până la 575.000 mai luminos decât Soarele. Ca şi în cazul altor supergiganţi, vântul solar atinge aici viteze de 25 de kilometri pe secundă. Oamenii de ştiinţă cred despre VV Cephei B că are aproximativ 100 de mase solare, însă luminozitatea sa sugerează doar 25 până la 40 mase solare, prin urmare dimensiunea exactă a rămas necunoscută. Este foarte probabil ca în câteva mii sau poate milioane de ani, gigantul roşu să îşi urmeze soarta, transformându-se într-o supernovă, ceea ce înseamnă că mica stea albastră, VV Cephei B, poate fi aruncată în cosmos, unde va începe o carieră de stea singuratică.
VY Canis Majoris
VY Canis Majoris (VY Cma) este o stea roşie hipergigantică localizată în constelaţia Canis Major. Este cea mai mare şi una dintre cele mai strălucitoare stele cunoscute, fiind localizată la aproximativ 5.000 de ani-lumină de Pământ. Observaţiile asupra stelei sunt de data oarecum recentă, fiind încă controversate şi contestate. Profesoara Roberta M. Humphreys de la Universitatea din Minnesota a estimat diametrul stelei ca fiind între 1800 şi 2100 de ori diametrul Soarelui, propulsând-o în fruntea topului celor mai mari stele cunoscute. Măsurătorile în ceea ce priveşte suprafaţa planetei sunt contestate, criticii acestora susţinând că ele nu sunt suficient de exacte. Pentru a ilustra mai bine dimensiunile giganteşti ale stelei, dacă aceasta ar fi plasată în centrul sistemului nostru solar, suprafaţa sa ar ajunge până la orbita lui Saturn, însă cei care nu sunt de acord cu rezultatele doctorului Humphreys susţin că nu ar depăşi orbita lui Marte, la fel ca şi alţi giganţi roşii. Dacă am considera că raza solară este de 2100, luminii i-ar trebui mai mult de 8 ore pentru a parcurge circumferinţa stelei, estimată la de 2600 de ori circumferinţa Soarelui. În plan ipotetic, dacă un om ar putea parcurge suprafaţa lui Canis Majoris cu piciorul, având o viteză de 5 kilometri pe oră, timp de 8 ore pe zi, acesta ar înconjura steaua în 650.000 de ani, în comparaţie cu cei 2 ani şi 11 luni necesari pentru a îndeplini aceeaşi misiune pe Pământ sau 310 ani şi 7 luni pe Soare.
