23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ucraina îi invită pe europeni să-i livreze gaz şi să se folosească de depozitele sale
Ucraina îi invită pe europeni să-i livreze gaz şi să se folosească de depozitele sale
Ucraina s-a decis la o acutizare a relaţiilor cu Rusia în domeniul gazului. În ultimele zile, se fac auzite ştiri care nu pot să nu irite monopolul rus Gazprom: Kievul intenţionează să scadă importul de gaz rusesc, a început să caute surse alternative pentru aprovizionarea cu gaz şi le propune europenilor să se folosească de depozitele sale subterane pentru păstrarea gazului, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
Valul de ştiri a escaladat imediat după ce directorul „Naftogaz Ukrainî”, Evgheni Bakulin, a declarat că Ucraina a epuizat toate posibilităţile de a ajunge la o înţelegere cu Gazprom în privinţa semnării unor noi acorduri în domeniul livrărilor de gaz. Din punctul de vedere al părţii ucrainene, un preţ corect pentru 1 mie de metri cubi de gaz nu ar trebui să depăşească 250 de dolari. Însă, pe baza formulei semnate în 2009 de fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, preţul gazului pentru Kiev depăşeşte 500 de dolari. Reducerea pe care partea rusă a acceptat-o în 2010 îi permite Naftogaz să cumpere gaz pentru suma de 416 de dolari, însă şi acest preţ este considerat de puterea ucraineană unul incorect.
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a subliniat recent că, din cauza actualei formule de calcul a preţului, Ucraina îi plăteşte Gazprom cu circa 4 miliarde de dolari mai mult. În acest context, liderul ucrainean a declarat că ţara sa va continua să reducă importurile de gaz din Rusia.
În pofida faptului că monopolul rus Gazprom ameninţă Ucraina cu sancţiuni pentru nerespectarea contractelor semnate pentru o durată 10 ani, Kievul a început deja să caute surse alternative pentru aprovizionarea cu gaz. Mass-media ucrainene au difuzat o copie a contractului în pregătire dintre Naftogaz şi compania germană RWE privind livrările de gaz din Europa în Ucraina.
„Am discutat această problemă încă din toamnă”, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta o sursă de informaţii avizată. „În timpul iernii au fost pregătite două secţiuni de rezervă ale gazoductului Nord Stream, care permit livrarea de gaz spre Ucraina prin Slovacia, fără a încălca regimul de transportare a gazului rusesc în Europa”. Potrivit sursei de informaţie a cotidianului rus, gazul pe care Ucraina planifică să-l obţină din surse alternative va fi cumpărat pe piaţa spot europeană.
Potrivit expertului rus Valentin Zemlianski, la ora actuală tema diversificării livrărilor de gaz s-a făcut auzită atât de tare pentru că partea ucraineană a decis să le dea un semnal atât partenerilor ruşi, cât şi celor europeni, care, prin indiferenţa şi încăpăţânarea lor, împing Kievul într-o situaţie fără ieşire.
Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Konstantin Grişenko, a declarat recent într-un interviu acordat Zerkalo Nedeli că „Ucraina nu trebuie să spere la cadouri nici din partea Moscovei, nici din partea Bruxellesului”. În Rusia, Ucraina a început să fie considerată „un proiect străin”, nu un stat independent. „Se creează impresia că doar revenirea Ucraina în zona de influenţă a Rusiei le va oferi unor politicieni ruşi sentimentul de întoarcere la ordinea firească a lucrurilor, la normă”, a declarat Grişenko. Pe de altă parte, şi Europa acţionează în mod egoist: „În drumul Ucrainei spre integrarea europeană nu vor exista nici subvenţii generoase, nici declaraţii politice euforice, iar în UE se va găsi mereu câte o ţară care va bloca Ucraina din raţiuni egoiste proprii”, a mai spus ministrul.
În acest context, Ucrainei îi este greu să mizeze pe înţelegere, inclusiv într-o problemă atât de importantă pentru ţară precum sunt livrările de gaz. De aceea, Kievul a început să acţioneze mai pragmatic faţă de UE şi mai emoţional în raport cu partea rusă. Astfel, Naftogaz le-a propus companiilor europene să ia în calcul posibilitatea folosirii depozitelor de gaz ucrainene, necesare în perioada de vârf din timpul iernii.
Experţii consideră că această propunere îi va interesa pe acei parteneri care sunt capabili să asigure livrări de gaz către Ucraina din surse alternative. În ceea ce priveşte Rusia, Kievul vrea să-i demonstreze capacitatea sa de a scăpa de dependenţa faţă de livrările de gaz rusesc.


Articole înrudite