Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor au început discuţii ''serioase'' privind o posibilă intervenţie militară în Siria, scrie în ediţia sa de luni cotidianul Washington Post, care citează surse de la Casa Albă sub acoperirea anonimatului, relatează RIA Novosti. Printre opţiunile examinate figurează livrările directe de arme către opoziţia siriană, trimiterea de trupe în vederea asigurării de ''coridoare umanitare'' sau a unei ''zone de securitate'' pentru protestatari, precum şi lovituri asupra sistemului antiaerian al Siriei.
Potrivit cotidianului american, opiniile diferă în ce priveşte amploarea, termenele şi mijloacele de intervenţie. La ora actuală, eforturile americane în Siria vizează asigurarea transferului de ajutor umanitar în ţară şi unificarea diferitelor grupuri ale opoziţiei anti-Al-Assad.
Pe 6 martie, Barack Obama şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, John Boehner, au declarat că Washingtonul nu va lansa nicio acţiune militară unilaterală împotriva Damascului.
Lunea trecută, senatorii republicani John McCain, Lindsey Graham şi colegul lor independent Joe Lieberman au făcut apel la autorităţi să lanseze lovituri aeriene asupra forţelor armate siriene pentru ''a-l constrânge pe Bashar Al-Assad să demisioneze''. Cu toate acestea, preşedinta Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, Ileana Ros-Lehtinen (republicană), a lăsat să se înţeleagă că nu va fi autorizată de către Cameră recurgerea la forţa militară împotriva Siriei.