Un tunel sub strâmtoarea Bosfor, prin care trece prima linie ferată directă între Europa şi Asia, este mega-construcţia cu care Turcia sărbătoreşte săptămâna aceasta 90 de ani de la înfiinţarea statului modern şi laic, ce coincide cu fondarea Republicii în 1923, informează agenţia EFE.
Dorinţa premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, de a moderniza Turcia prin mega-proiecte de infrastructură este pentru mulţi un semn că vrea să se compare cu fondatorul Republicii, Mustafa Kemal Ataturk, lucru pe care niciun politician turc nu a îndrăznit să-l facă până acum.
Erdogan a ajuns chiar să ironizeze unul din imnurile de la începuturile Republicii, subliniind că cei care au dotat „ţara cu noua reţea feroviară” nu au fost „kemaliştii”, ci propriul partid moderat islamist Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).
Sunt afirmaţii care au înfuriat opoziţia laică care îl acuză pe Erdogan că vrea să minimalizeze figura idolatrizată a fondatorului Republicii şi să-l dea jos pe Ataturk de pe piedestal pentru a se urca el însuşi.
Mustafa Kemal (1881-1938), supranumit în 1934 „Ataturk” (părintele turcilor), a fost primul preşedinte al Turciei după desfiinţarea Imperiului Otoman în urma primului război mondial.
Erdogan nu s-a comparat niciodată făţiş cu el, ceea ce ar fi un sacrilegiu în Turcia, şi nici nu l-a criticat (ceea ce ar fi un delict penal), dar a preferat să se raporteze la istoria otomană, anterioară fondării statului modern turc. În urmă cu 13 ani, susţinătorii AKP au instalat la Mersin, în sudul ţării, un panou uriaş în care Erdogan era prezentat ca „un erou al poporului, al doilea Ataturk”, însă o delegaţie a primului ministru a avut grijă să-l dea jos.
Un sondaj comandat anul trecut de AKP arăta că 21,6% din tineri îl admiră pe Erdogan şi doar 4,1% se pronunţă în favoarea lui Ataturk. O cifră „puţin credibilă” şi „absurdă”, crede Rasit Kaya, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Téhnică pentru Orientul Mijlociu din Ankara. „Departe de a avea ceva în comun, cei zece ani de guvernare ai lui Erdogan au fost o reacţie la paşii făcuţi de progresişti în favoarea unei noi societăţi, pe care Ataturk a întemeiat-o în 1923, prin fondarea republicii”, a spus el.
„Nu există similitudini, ci contradicţii în rolurile jucate de cei doi”, a declarat profesorul pentru agenţia EFE. Protestele din parcul Gezi, care au început în luna mai pentru apărarea spaţiului verde al oraşului Istanbul şi care au ţinut în şah întreaga ţară timp de două luni şi jumătate, au scos în evidenţă incompatibilitatea acestor două viziuni asupra lumii.
Simbolul principal al manifestanţilor era steagul turc, însoţit adesea de portretul lui Ataturk, prin care îşi exprimau susţinerea faţă de proiectul politic clasic al Turciei: o republică strict laică, cu valori bazate pe conceptul naţiunii turce şi al egalităţii între femei şi bărbaţi.
Foarte diferită este viziunea lui Erdogan, care sprijină mişcarea Fraţilor Musulmani din Egipt şi Siria şi consideră că templele din Damasc şi Cairo sunt „moscheile noastre”. Erdogan şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a utiliza Islamul ca liant politic nu doar pentru Turcia, ci şi pentru a crea alianţe în întregul Orient Mijlociu.
Această voinţă de a se erija într-un apărător internaţional al Islamului reprezintă o întoarcere în trecut la figura sultanilor otomani şi intră în coliziune frontală cu viziunea lui Atatturk care a înlăturat ultimul sultan şi a eliminat religia din Constituţia Turciei. O parte importantă a tinerilor care protestau în parcul Gezi se temeau tocmai de faptul că această dorinţă de islamizare a ţării, afişată deschis de Erdogan în ultimii ani, ar putea pune capăt celor 90 de ani de eforturi de separare a politicii de religie. Din acest punct de vedere, Erdogan nu va fi al doilea Ataturk, ci antiteza lui istorică în stare să pună capăt unei epoci care a început în 1923, conchide profesorul Rasit Kaya.
