Cele 28 de ţări membre ale NATO sunt de acord că războiul cibernetic este o ameninţare în creştere şi letală. Ele sunt de acord şi că Alianţa trebuie să aibă capacitate suficientă pentru a se apăra de atacurile piraţilor informatici şi că divizia care se va ocupa de atacurile cibernetice, la cartierul său general din Mons (sudul Belgiei), trebuie să fie deplin operaţională pentru a supraveghea cele circa 50 de sisteme instalate în lume. Totuşi, la ora împărţirii tehnologiilor, care permit fiecărui stat aliat în parte să se apere, NATO nu mai pare o organizaţie atât de unită, notează ziarul El Pais.
Criza economică din Occident a provocat multe fricţiuni în Alianţă: desfăşurarea forţelor din Afganistan, războiul din Libia, o posibilă intervenţie în Siria. În toate cazurile au primat investiţiile şi cheltuieile fiecărui membru şi, ca întotdeauna, unii au cerut ca ceilalţi să plătească mai mult. Tema apărării cibernetice nu a scăpat de aceste dezbateri bugetare, deşi este considerată crucială în NATO — de la presupusul atac al Rusiei, care a paralizat în 2007 Estonia (membră a Alianţei) — şi va fi un subiect-cheie pe agenda summitului de anul viitor de la Londra.
SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania cheltuiesc mulţi bani pentru a se proteja acasă de atacurile cibernetice şi sunt reticente în a aloca o parte din fonduri programelor NATO de care ar beneficia ceilalţi membri. Aliaţii care investesc mai puţin în acest domeniu, din cauza dificultăţilor financiare, au cerut să se aplice conceptul solidarităţii care stă la temelia Alianţei. Secretarul general al Alianţei, danezul Anders Fogh Rasmussen, a încercat să fie optimist la recenta reuniune de la Bruxelles, subliniind că „prioritatea NATO este de a-şi apăra propriile reţele”. „Apărarea cibernetică este o responsabilitate naţională”, a spus el, însă „NATO trebuie să joace un rol util în dezvoltarea capacităţii fiecărei ţări pentru a se putea apăra de pirateria informatică''. ''De exemplu împărtăşind informaţie, metode şi realizând exerciţii comune”, a adăugat Rasmussen.
Totuşi, Jamie Shea, responsabilul NATO pentru apărarea cibernetică, a subliniat într-o şedinţă informativă că deocamdată cyber-apărarea este o chestiune naţională. El nu a respins ideea unui anumit nivel de colaborare, dar nu a considerat încă posibilă crearea unei echipe de răspuns rapid pentru a ajuta un membru care a suferit un atac concret.
Potrivit ministrului spaniol al apărării, Pedro Morenés, ideea este ca „nimeni să nu profite de nimeni”. Spania este de acord ca fiecare ţară să investească în dezvoltarea propriilor sisteme, dar este de părere că ţările puternice nu trebuie să piardă din vedere nevoile celor mai slabe, pentru că „o scăpare” la acest nivel ar putea afecta întreaga Alianţă, inclusiv pe cei care au sisteme naţionale performante. Morenés a confirmat că Spania şi Portugalia (cu participarea Italiei) vor fi în 2015 gazdele celor mai mari exerciţii militare ale NATO de la retragerea din Afganistan.
Potrivit directorului diviziei NATO dedicată apărării cibernetice, Ian West, centrul înregistrează în fiecare zi circa 147 de milioane de incidente. Anul trecut 2.500 de atacuri au fost considerate cu adevărat grave. În centru lucrează 130 de experţi din 15 ţări, care se ocupă zilnic cu interceptarea e-mailurilor false prin care piraţii informatici încearcă să obţine codul de acces la informaţiile secrete ale organizaţiei. Dacă este vorba de o ameninţare serioasă, experţii nu numai ca o anihilează dar şi încearcă să descopere originea ei.
De la incidentul din Estonia de acum şase ani şi de la fricţiunile cu Rusia, ţara care a denunţat cele mai multe atacuri asupra sistemelor sale sunt SUA, indicând clar China care are una din diviziile de război cibernetic cele mai avansate din lume. Când a izbucnit însă scandalul Snowden, atât Beijingul cât şi Moscova au acuzat ipocritul Washington, care critică spionajul informatic, în timp ce spionează ţări aliate, precum Franţa şi Spania, sau mari parteneri comerciali latino-americani, precum Brazilia.
