23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cu siguranţă, milioane de oameni plătesc taxe şi impozite an de an, iar impozitul pe profit reprezintă o sursă uriaşă de venit pentru guvernele din întreaga lume şi reprezintă un subiect sensibil în dezbaterile publice. Există însă ţări în care locuitorii nu plătesc impozit pe venit, potrivit unui sondaj KPMG, arată CNBC.
Emiratele Arabe Unite
În Emiratele Arabe Unite, una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel al venitului pe cap de locuitor, de 48.200 de dolari, nu se percepe impozit pe venit personal sau câştiguri de capital. Spre compensare, ţara arabă, al treilea cel mai mare exportator de ţiţei din lume, impune taxe de până la 55% companiilor producătoare de petrol, iar băncile străine plătesc până la 20%. De exemplu, veniturile din petrol au reprezentat 80% din venitul guvernamental consolidat pe 2010, în timp ce veniturile din diverse taxe şi comisioane s-au ridicat la mai puţin de 12%, potrivit statisticilor Guvernului.
În timp ce angajaţii străini nu plătesc taxe pentru asistenţă socială în acest stat, cetăţenii au obligaţii lunare de 5% din câştigurile totale pentru acest serviciu. Angajatorii plătesc lunar 12,5% din salariile de bază ale angajaţilor pentru asistenţă socială şi pensii. Există o serie de taxe indirecte, precum comisioane imobiliare, taxe de autostradă şi taxe municipale.
EAU impun o acciză de 50% pe alcool, iar persoanele care au permis de comercializare a alcoolului trebuie să plătească o taxă suplimentară de 30%.
Qatar
Qatar, ţară bogată în rezerve de gaze naturale, a devenit cea mai bogată ţară din lume în acest an, cu un venit brut pe cap de locuitor de peste 88.000 de dolari, potrivit Forbes. Dependentă de rezervele sale de gaze naturale, fiind al treilea cel mai mare producător la nivel mondial, Qatarul a investit masiv în infrastructura pentru lichefierea şi exportul acestora. Þara nu percepe impozit pe venitul personal, dividende, redevenţe, profituri, câştiguri de capital şi proprietate. Oricum, cetăţenii acestui stat trebuie să plătească 5% din venit pentru asistenţă socială, iar angajatorii contribuie cu 10% la acest fond.
La începutul acestui an au existat zvonuri potrivit cărora guvernul ia în considerare introducerea taxei pe valoare adăugată pentru extinderea bazei de venituri şi reducerea deficitului din afara sectorului hidrocarburilor, care reprezenta anul trecut 17% din PIB. Alte taxe indirecte includ o taxă de 5% pe mărfurile importate.
Oman
Precum statele vecine din Orientul Mijlociu, Oman obţine majoritatea veniturilor din ţiţei. Veniturile din petrol ale ţării au crescut cu 35% în luna aprilie comparativ cu luna precedentă, la 8,49 miliarde de dolari, reprezentând 71% din veniturile totale ale sultanatului. Deşi nu există impozit pe venitul personal sau pe câştigurile de capital, cetăţenii trebuie să contribuie cu 6,5% din salariul lunar pentru asigurarea socială, iar la achiziţionarea unei proprietăţi se plăteşte o taxă de timbru de 3%.
În pofida bogăţiei sale asigurate din resursele din petrol, ţara a fost recent zguduită de o serie de proteste ale locuitorilor care solicitau locuri de muncă şi beneficii sociale. Mai mulţi activişti au fost încarceraţi în urma unor greve organizate la fabricile de petrol, iar sentimentul de nemulţumire al cetăţenilor este în creştere în contextul în care tara oferă 800.000 de locuri de muncă cetăţenilor străini, deşi rata şomajului în Oman era de 24,4% în 2010 şi continuă să crească, potrivit Fondului Monetar Internaţional.
Kuweit
Al şaselea cel mai mare exportator de petrol din lume, Kuweitul, a obţinut venituri din petrol de 63,5 miliarde de dolari între lunile aprilie şi noiembrie ale anului trecut, reprezentând 95% din veniturile guvernamentale totale din perioada respectivă. Deşi nu plătesc impozit pe venit, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie cu 7,5% din salarii pentru asistenţă socială, în timp ce contribuţia angajatorilor este de 11%.
Una dintre cele mai bogate tari din lume pe cap de locuitor, Kuweitul, a fost, totuşi, nevoit să majoreze salariile cetăţenilor cu 25% în urma mai multor greve şi proteste din sectorul public. FMI a avertizat statul că astfel de cheltuieli ar putea avea un impact asupra sustenabilitatii finanţelor publice şi a recomandat ţării să introducă TVA şi un sistem de impozit pe venit cuprinzător.
Insulele Cayman
În Insulele Cayman, faimos centru financiar offshore, locuitorii nu plătesc impozit pe venit şi pentru câştigurile de capital, deoarece ţara nu are un sistem de contribuţii sociale. Totuşi, angajatorii sunt obligaţi să furnizeze un plan de pensii pentru angajaţi, inclusiv pentru munictorii străini care au lucrat neîntrerupt timp de nouă luni în Insule. Þara poate percepe câteva taxe indirecte, precum taxe vamale, care pot urca până la 25%. De asemenea, preţurile locuinţelor în Insulele Cayman sunt foarte ridicate, costul mediu al unui apartament în luna aprilie fiind de 550.000 de dolari, în timp ce preţul unei case s-a ridicat la 736.000 dolari, potrivit datelor guvernamentale.
Bahrain
Nici Bahrainul nu percepe impozit pe venit, statul depinzând de producţia terenurilor petroliere Abu Safa, ţiţei pe care îl exploatează împreună cu Arabia Saudită, pentru 70% din veniturile bugetare. Pentru beneficiile sociale, cetăţenii contribuie cu 7% din venitul net total, în timp ce cetăţenii străini plătesc 1%. Angajatorii plătesc 12% din veniturile cetăţenilor statului şi 3% din cele ale muncitorilor străini. În Bahrain se mai plăteşte o taxă de timbru de 3% din valoarea unei proprietăţi pentru transferurile imobiliare, iar cetăţenii străini trebuie să plătească o taxă municipala de 10% pentru închirierea unei locuinţe în statul din Golful Persic.
În ciuda rezervelor sale bogate de petrol, Bahrain avea un deficit bugetar de 83 de milioane de dolari în 2011 şi intenţionează să emită bonduri internaţionale. În februarie 2011, ţara s-a confruntat cu proteste din partea majorităţii şiite la adresa Guvernului dominat de suniţi, urmând unor revolte similare din alte naţiuni arabe.
Bermuda
Considerată una dintre cele mai bogate tari din lume, Bermuda, are, de asemenea, unul dintre cele mai ridicate costuri de trăi. Chiar dacă nu există impozit pe venit, angajaţii pot fi obligaţi de angajatori să contribuie cu până la 5,75% dintr-o taxă de angajare de 16% pe care angajatorul trebuie să o plătească Guvernului pentru primii 750.000 de dolari din venitul angajatului. De asemenea, muncitorii trebuie să plătească 30,40 dolari pe săptămână pentru asigurările sociale. Alte costuri includ o taxă pe proprietate de până la 19% şi o taxă de timbru de 5% până la 20% din valoarea proprietăţii pentru tranzacţiile imobiliare.
Taxele pe bunuri importate reprezintă o sursă importantă de venituri pentru guvern, iar persoanele care se mută în Bermuda sunt taxate cu 25% pentru bunurile pe care le aduc.
Având în vedere taxele relativ reduse, ţara reprezintă un magnet pentru firmele internaţionale, cetăţenii străini reprezentând mai mult de 20% din populaţie. Totuşi, un permis de muncă pe 10 ani costă 20.000 de dolari.
Insulele Bahamas
Una dintre cele mai bogate ţări din Caraibe, Insulele Bahamas, dispun de o economie în mare măsură dependenta de turism şi servicii financiare offshore. Aproximativ 70% din veniturile Guvernului provin din taxele pentru bunurile importate. Deşi nu există taxă pe venit, angajaţii trebuie să contribuie cu 3,9% din salariu, până la maximum 26.000 de dolari anual, pentru o formă de asistenţă socială numită Asigurarea Naţională. Pentru aceasta, angajatorii plătesc 5,9% din salariul angajatului, în timp ce persoanele fizice autorizate plătesc 8,8%. Există şi o taxă pe proprietate de 1%.
În pofida prosperităţii sale ca centru financiar, Insulele Bahamas au o rată a şomajului de 15%, iar ţara este dominată de disputele partidelor politice cu privire la proiectele de explorare a petrolului din apele sale teritoriale, care ar putea afecta turismul.


Articole înrudite