Străinii sunt cei mai afectaţi de şomaj în Spania, visele lor din perioada de creştere economică fiind zdrobite de criza financiară actuală, comentează AFP, într-un reportaj realizat într-o suburbie a Madridului, unde imigranţii, între care şi români, reprezintă un sfert din populaţie.
La Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid, nimic nu mai este ca înainte. Această suburbie model a ştiut să integreze mii de imigranţi veniţi să muncească într-o Spanie în plină sănătate economică. În prezent, ea este afectată de şomaj şi de iluzii pierdute, comentează agenţia franceză. În urmă cu trei ani, în această suburbie situată la 30 de minute de mers cu trenul de capitală, barurile erau pline şi clienţii stăteau la coadă în faţa birourilor de transfer de bani pentru a trimite o parte din câştig familiilor lor. În prezent, majoritatea magazinelor deschise sunt goale. La fel şi centrele de telefonie, saloanele de coafură africane sau barurile, dintre care multe s-au închis. Toate acestea sunt reminiscenţe ale unei epoci de aur care a făcut din Torrejon, ca şi din alte suburbii, un amestec de imigranţi slab calificaţi dar care găseau de lucru uşor, în special în construcţii sau servicii. În acest oraş, un sfert dintre cei 118.000 de locuitori sunt imigranţi, în special români, latino-americani sau africani. În ultimii 15 ani, Spania, în plină euforie a construcţiilor, a primit peste cinci milioane de străini. În 2005, ţara a regularizat situaţia a 600.000 de muncitori imigranţi. "Ne-am obişnuit cu o viaţă frumoasă, de plăceri, ne-am putut cumpăra o bucată de teren în ţara noastră şi ne-am putut aduce familiile. Dar totul s-a terminat", rezumă Magali Quezada, o peruană ajunsă la Torrejon în urmă cu zece ani.
În prezent, imigranţii sunt în prima linie în faţa crizei.
Luis Mendes, în vârstă de 40 de ani, vine din Guineea Bissau. Când a ajuns în Spania în 1997, el a crezut că a găsit Eldorado. El a muncit mai întâi în agricultură, apoi în construcţii şi a obţinut chiar un credit de peste 100.000 de euro pentru a cumpăra un apartament de 70 de metri pătraţi. "Câştigam destul de bine, 1.800 de euro pe lună, pentru că deseori se făceau ore suplimentare. Este destul pentru a-mi ajuta familia", rămasă în Africa, îşi aminteşte el. "Dar în prezent nu mai muncesc. Am primit indemnizaţii de şomaj timp de un an, dar acum nu mai primesc", continuă Luis, care împarte apartamentul cu doi fraţi, şi ei şomeri.
Nivelul şomajului a crescut la peste 21,5 la sută în Spania, iar străinii sunt cei mai afectaţi, în procent de 32,7 la sută. Mulţi sunt supraîndatoraţi, după ce au obţinut uşor credite pentru a-şi cumpăra apartamente sau maşini, într-o perioadă în care băncile acordau împrumuturi fără prea multe precauţii.
În prezent, Luis nu îşi mai poate plăti taxele şi ar putea fi expulzat de la o zi la alta. Pe aceeaşi stradă cu Luis, supranumită "strada expulzărilor", deoarece mulţi locuitori sunt ameninţaţi de aceasta, un grup de "indignaţi" a încercat în zadar, la sfârşitul lui noiembrie, să împiedice expulzarea lui Consuelo Lozano, o ecuadoriană în vârstă de 40 de ani, care datora unei bănci 200.000 de euro. "Este o luptă împotriva giganţilor, iar eu, pe lângă ei, nu sunt nimic", a mărturisit ea, cu ochii în lacrimi, la scurt timp după ce a predat cheia apartamentului său. Unii dintre aceşti imigranţi ar vrea să se întoarcă în ţara de origine, dar ca şi Consuelo sunt legaţi de Spania printr-un împrumut imobiliar sau datorii pe care trebuie să le ramburseze. Această femeie de serviciu şomeră, care a reuşit totuşi să îşi trimită copiii în Ecuador, a fost constrânsă să rămână în Spania, sub ameninţarea de a-i transmite datoria surorii sale, care i-a garantat împrumutul pentru apartament.
Luis nu îşi pune însă problema să se întoarcă: "Este foarte greu aici, trăiesc prost", dar "în ţara mea este şi mai rău", mărturiseşte el.
