23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rusia plănuieşte încă două zboruri comune cu SUA spre Staţia Spaţială Internaţională până în 2025
Rusia plănuieşte încă două zboruri comune cu SUA spre Staţia Spaţială Internaţională până în 2025

Rusia şi Statele Unite plănuiesc încă două zboruri comune spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până în 2025, în pofida relaţiilor tensionate dintre cele două puteri mondiale, informează DPA.
Prim-ministrul Mihail Mişustin a semnat un acord în acest sens între agenţiile spaţiale din cele două ţări, Roscosmos şi NASA, a relatat joi agenţia de presă Interfax.
Anterior, se anunţase că un zbor a fost planificat la începutul anului 2024 prin intermediul căruia cosmonautul rus Alexander Grebyokin urma să călătorească spre ISS alături de un echipaj american la bordul unei capsule fabricate de SpaceX.
Acordul la care s-a ajuns acum va permite cel puţin încă un zbor, prin care un astronaut american va călători în spaţiu la bordul unei capsule ruseşti Soiuz, a raportat presa din Rusia.
Staţia Spaţială Internaţională reprezintă unul dintre puţinele domenii în care Statele Unite şi Rusia continuă să colaboreze după invazia declanşată de Rusia în Ucraina, notează Agerpres.


Articole înrudite