Sistemul de asistenţă socială din Marea Britanie face din această ţară o destinaţie foarte atrăgătoare pentru est-europeni, dar pune o presiune considerabilă pe serviciile publice şi riscă să compromită ţintele de imigraţie ale guvernului, se arată într-un studiu realizat de Migration Watch UK şi postat miercuri pe site-ul organizaţiei.
Studiul, intitulat "Stimulente pentru migraţia poloneză", se axează pe cea mai numeroasă comunitate de muncitori veniţi din Europa de Est după aderarea acestor ţări la Uniunea Europeană. Potrivit Migration Watch UK, el demonstrează necesitatea unei renegocieri urgente a întregului sistem de asistenţă, dacă nu se doreşte ca aceşti imigranţii /deja 750.000/ să nu fie urmaţi şi de alţii, pe fondul problemelor economice din ţările lor.
Perioada de tranziţie pentru statele care au aderat la UE în mai 2004 a luat sfârşit la 1 mai 2011, ceea ce înseamnă că cetăţenii acestor ţări au acum acces deplin la statul social din Marea Britanie. Imigranţii români şi bulgari vor avea acces similar începând din ianuarie 2014, când se încheie perioda de tranziţie care se aplică acestor state.
Problema este că sistemul britanic de asistenţă socială, mai mult decât generos, ar putea atrage un număr şi mai mare de imigranţi din estul Europei, susţine Migration Watch. De exemplu, un muncitor polonez cu salariu minim în Marea Britanie, cu o soţie şi doi copii, va câştiga de aproape patru ori mai mult decât în Polonia cu salariul minim, ţinând cont de costul vieţii.
Un muncitor polonez cu salariu minim, fără familie, economiseşte într-o săptămână cât ar fi câştigat într-o lună în ţara lui, adică 20% din venit. "Este pe deplin de înţeles că est-europenii vor să îşi îmbunătăţească nivelul de trai şi să câştige bani pe care să-i trimită acasă. Este de asemenea evident că mulţi dintre ei sunt apreciaţi pentru puternica lor etică a muncii", a declarat Sir Andrew Green, preşedintele Migration Watch UK.
El consideră însă că "a fost o foarte mare greşeală să se extindă accesul deplin la sistemul britanic de asistenţă socială pentru cetăţenii unor state cu un nivel de trei de trei mai scăzut decât al nostru". "Pentru corectitudine faţă de contribuabilul britanic, această situaţie trebuie să se schimbe. Noi plătim chiar alocaţii pentru copii care nu au pus niciodată piciorul în această ţară", a subliniat Green.