Bugetul pentru cercetare şi competitivitate trebuie mărit, aşa cum au promis liderii UE la summitul din iunie 2012, se arată într-o rezoluţie votată marţi de Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg. Deputaţii au atras atenţia statelor membre să nu facă reduceri bugetare în domeniile legate de stimularea creşterii economice în momentul în care vor adopta poziţia finală privind negocierile pentru următorul buget UE pe termen lung.
Ivailo Kalfin (S&D, BG) şi Reimer Böge (PPE, DE), cei doi deputaţi europeni care conduc negocierile din partea Parlamentului privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020, cunoscut drept cadru financiar multianual (MFF), au salutat sprijinul puternic al întregului Parlament pentru această rezoluţie, ca un semnal dat şefilor de stat şi de guvern care vor discuta viitorul cadru financiar multianual la summitul special din 22 şi 23 noiembrie.
Deputaţii consideră că orice nouă capacitate fiscală a statelor membre ale zonei euro trebuie să se supună principiului responsabilităţii democratice prin instituţiile existente şi, aşa cum se precizează în tratate, orice nouă capacitate bugetară trebuie să facă parte din bugetul UE, relevă un comunicat de presă postat pe site-ul PE.
Răspunzând ameninţărilor din partea unor state membre care au anunţat intenţia de a reduce sumele propuse de Comisie pentru buget, deputaţii au cerut Consiliului - în cazul în care va propune reduceri - să identifice în mod clar şi public la care dintre priorităţile sau proiectele sale politice ar putea renunţa în totalitate. "Drumul către iad e pavat cu bune intenţii. Statele membre se angajează foarte uşor pentru obiective ambiţioase, precum recentul Pact de stabilitate şi creştere pentru Europa. Dar, atunci când e vorba de susţinerea obiectivelor cu finanţarea adecvată, miniştrii de finanţe le elimină. Dacă UE nu trece la fapte, nu ne vom atinge obiectivele, aceasta determinând o şi mai mare pierdere de legitimitate în faţa cetăţenilor şi a partenerilor noştri internaţionali", a declarat Ivailo Kalfin.
Măsurile adoptate începând cu 2008 nu au reuşit să pună capăt crizei economice şi financiare, arată deputaţii europeni. Demonstrând că un buget european adecvat, bine orientat şi robust este necesar pentru coordonarea şi consolidarea măsurilor luate la nivel naţional, deputaţii solicită o "creştere semnificativă" a bugetului UE pentru finanţarea competitivităţii, a stimulării micilor afaceri şi a spiritului antreprenorial, pentru o infrastructură durabilă, cercetare şi inovaţie.
Având în vedere "necesitatea stringentă de a asigura investiţii publice în creştere şi în crearea de locuri de muncă", deputaţii vor ca finanţarea politicii de coeziune să fie menţinută "cel puţin la nivelul perioadei 2007-2013", dar utilizată în mod mai eficient.
Un summit european special privind cadrul financiar multianual va fi organizat pe 22 şi 23 noiembrie, având ca scop ajungerea la un acord politic care să constituie baza negocierilor următoare dintre Consiliu şi Parlament.
Parlamentul are drept de veto în ceea ce priveşte cadrul financiar multianual, care fixează sumele maxime pentru fiecare rubrică de cheltuieli şi pentru fiecare an. Acesta decide împreună şi pe picior de egalitate cu Consiliul cu privire la programele multianuale prevăzute pentru perioada bugetară.