16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campaniile de dezinformare ale Rusiei au afectat 39 de ţări
Campaniile de dezinformare ale Rusiei au afectat 39 de ţări

Rusia a lansat campanii de dezinformare şi de spionaj informatic în ultimii ani care au afectat mai multe sute de persoane şi organizaţii în 39 de ţări, inclusiv NATO şi ONU, potrivit unui studiu publicat citat de AFP.
Un raport al Citizen Lab de la Universitatea din Toronto (Canada) relevă existenţa — cel puţin din 2015 — a unor "campanii de dezinformare şi de spionaj informatic care vizează sute de ţinte guvernamentale, economice, militare şi din societatea civilă", potrivit principalului său autor, Ronald Deibert.
Piratarea informatică a Partidului Democrat şi campania de dezinformare în cursul alegerilor prezidenţiale americane nu reprezintă decât partea vizibilă a acestui aisberg, relevă studiul.
Cercetătorii de la Citizen Lab estimează că spionajul nu vizează doar guvernul, armata şi unele societăţi, ci şi jurnalişti, cercetători, opozanţi şi militanţi.
Printre personalităţile vizate figurează un fost premier rus, foşti înalţi responsabili americani, membri ai cabinetelor ministeriale din Europa şi Asia, ambasadori, militari de rang înalt şi directori generali ai unor societăţi energetice.
Campaniile Rusiei urmează un model de atac prin "momeală" care permite Moscovei să obţină datele persoanelor vizate, care sunt apoi propagate amestecând informaţii adevărate cu altele false pentru a suscita confuzie, explică Deibert într-o notă.
"Rusia are o experienţă îndelungată în materie de 'dezinformaţia', care datează din epoca sovietică', aminteşte cercetătorul.
"Acest gen de scurgeri de informaţii contaminate, ca de pildă cele analizate în raportul nostru, reprezintă noi provocări pentru opinia publică. Informa-iile false în documente adevărate, 'minciuni într-o pădure de fapte', sunt foarte dificil de distins şi de contracarat', estimează Deibert.
Cercetătorii sunt de acord că nu dispun de elemente care să le permită să lege aceste campanii de anumite agenţii speciale ruseşti. Dar ei compilează în raportul lor date "publicate de numeroase guverne şi întreprinderi despre autorii atacurilor cibernetice legate de Rusia", potrivit acestora.
Jurnalistul american David Satter, care a scris mult despre corupţia din Rusia, a fost vizat în special de aceste atacuri cibernetice, potrivit raportului.
Corespondenţa electronică a lui Satter a fost atacată, iar mesajele lui — "modificate selectiv" înainte de a fi "propagate" astfel încât să creeze impresia că jurnalistul face parte dintr-un complot al CIA care urmăreşte să-l discrediteze pe preşedintele rus Vladimir Putin.
"Speranţa noastră este că — studiind îndeaproape şi publicând detaliile acestui gen de scurgeri de informaţii contaminate — raportul nostru va ajuta ca ele să fie înţelese mai bine şi să fie recunoscute cu scopul de a le reduce' efectele, a conchis Deibert.


Articole înrudite