23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Banca Mondială a anunţat alocarea unor fonduri în valoare de 27 miliarde de dolari, în următorii doi ani, pentru statele din Europa de Est şi Asia Centrală care sunt puternic afectate de criza datoriilor din zona euro, o creştere de 7 miliarde de euro faţă de nivelul alocat în 2011, transmite Reuters.
Criza din zona euro afectează economiile emergente europene prin comerţ, finanţe şi nivelul remitenţelor muncitorilor care lucrează în străinătate, ducând la o creştere economică mai lentă, se arată în declaraţia Băncii Mondiale.
Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, susţine că majorarea fondurilor este menită să ajute ţările să facă faţă efectelor crizei.
„Deşi efectele crizei din zona euro asupra celor mai mari economii din Europa Occidentală au avut parte de întreaga atenţie pe plan mondial, criza afectează de asemenea oamenii din Europa emergentă, în special pe cei mai săraci din centrul şi sud-estul Europei”, afirmă Zoellick.
Fondurile pentru 2012-2013 includ 16 miliarde de dolari în împrumuturi ale Băncii Mondiale, o creştere de 4 miliarde de dolari faţă de 2011 iar IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, va furniza 10 miliarde de dolari, cu două miliarde de dolari mai mult decât anul trecut.
Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (MIGA), o divizie a Băncii Mondiale, va aloca încă un miliard de dolari.
Banii vor merge către finanţarea reformelor structurale din sectorul privat precum şi spre sprijinirea sectorului bancar şi a reţelelor de securitate socială, a anunţat Banca Mondială.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va lua în considerare achiziţionarea unor participaţii în mai multe bănci din Europa emergentă dacă actuala criză a datoriilor din zona euro se înrăutăţeşte, a afirmat marţi Erik Berglof, economistul şef al BERD. „Trebuie să fim realişti, resursele instituţiilor financiare internaţionale sunt mult mai constrânse în acestă perioadă. Suntem într-o situaţie de criză de câţiva ani şi nu este realist să ne gândim la pachete financiare ample. Ajutorul va avea o ţintă mult mai precisă, cum ar fi achiziţionarea de acţiuni. Există o disponibilitate să facem asta”, a precizat economistul şef al BERD.


Articole înrudite