Ministerul Fondurilor Europene (MFE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a deschis apelul pentru Programul "Diaspora Start-up", cu o alocare de 30 milioane euro, iar propunerile de proiecte pot fi depuse până pe 29 noiembrie, ora 16:00.
Finanţarea este asigurată din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 — 2020.
Potrivit unui comunicat al MFE, în prima etapă, administratorii de schemă de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare de maximum 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori şi să le acorde acestora subvenţii pentru lansarea afacerilor în ţară. Entităţile care intră în parteneriat pentru crearea administratorilor de schemă de antreprenoriat pot fi: furnizori de Formare Profesională Continuă autorizaţi, publici şi privaţi, organizaţii sindicale şi patronate, membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică, autorităţi ale administraţiei publice locale (unităţi administrativ — teritoriale), asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie, ONG-uri, universităţi, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi instituţii/agenţii/organizaţii subordonate/coordonate de acesta, parteneriate între categoriile mai sus menţionate.
Condiţia obligatorie este existenţa unui parteneriat cu o entitate a românilor din diaspora, subliniază sursa citată.
În cea de-a doua etapă, cetăţenii români eligibili care doresc să îşi înfiinţeze o companie pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro şi pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat. Conform MFE, sunt eligibili cetăţenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenţei sau a domiciliului în străinătate de minim 12 luni şi doresc să înfiinţeze o afacere în România.
"MAE-DPRRP are în vedere facilitatea contactului dintre entităţile din România care doresc să colaboreze cu organizaţii ale românilor din străinătate, pentru stabilire de parteneriate în vederea constituirii administratorilor de schemă de antreprenoriat. Organizaţiile din diaspora interesate de acest program sunt invitate să trimită date de contact, până la data de 30 octombrie 2016, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , pentru a fi incluse într-o listă ce va fi pusă la dispoziţia entităţilor din România prin publicare pe site-ul DPRRP şi MFE", se mai spune în comunicatul MFE.
Schema de antreprenoriat îşi propune să creeze oportunităţi de reîntoarcere în România pentru cetăţenii stabiliţi în străinătate şi să valorifice abilităţile dobândite de aceştia (antreprenoriale şi/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în ţară.
În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activităţile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Prezentul apel va fi dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepţia regiunii Bucureşti — Ilfov.
Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 — Locuri de muncă pentru toţi, Prioritatea de investiţii 8iii — Activităţi independente, antreprenoriat şi înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi şi a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. — Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.
Programul Operaţional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007 — 2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.