Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis apeluri de proiecte pentru regiunile mai puţin dezvoltate şi pentru Bucureşti-Ilfov, în valoare de peste 5 milioane de euro, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
"Ministerul Fondurilor Europene a deschis apelurile de proiecte pentru 'Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) - oraşe/municipii cu populaţie de peste 20.000 locuitori', pentru 7 Regiuni de Dezvoltare (regiuni mai puţin dezvoltate) şi Regiunea Bucureşti-Ilfov. Apelurile sprijină transpunerea în plan local a măsurilor prevăzute de Guvernul României în Pachetul Antisărăcie. Astfel, la nivelul comunităţilor urbane caracterizate prin nivel scăzut de educaţie, grad crescut de şomaj, stare precară de sănătate a locuitorilor şi condiţii proaste de locuire, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând minorităţii rome, se vor implementa proiecte integrate în contextul mecanismului de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii”, informează MFE.
Beneficiarii fondurilor din acest apel de proiecte pot fi autorităţile publice locale în parteneriat cu actori sociali relevanţi sau Grupurile de Acţiune Locală (GAL) existente la momentul lansării apelurilor. Pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov alocarea financiară este de 250.000 euro, iar pentru cele 7 regiuni mai puţin dezvoltate este de peste 4,8 milioane euro. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 50.000 euro.
"Personal, cred că abordarea pe modelul proiectelor integrate, constând din asistenţă şi intervenţie simultană în mai multe domenii de dezvoltare, identificate de comunităţi în funcţie de realităţile locale, este soluţia cea mai potrivită pentru comunităţile marginalizate şi vulnerabile social şi economic", a declarat Ciprian Necula, secretar de stat în cadrul MFE.
Sunt finanţate constituirea GAL-ului sau activarea/adaptarea GAL-ului existent la cerinţele Dezvoltării Locale plasate sub Responsabilitatea Comunităţii pentru perioada 2014-2020, elaborarea studiului de referinţă în vederea identificării zonei/zonelor urbane marginalizate şi a delimitării teritoriului vizat de Strategia de Dezvoltare Locală, precum şi a analizei comunităţii marginalizate din teritoriu, mobilizarea, facilitarea şi consultarea comunităţii/comunităţilor urbane marginalizate vizate de SDL, animarea partenerilor locali şi mobilizarea comunităţii marginalizate vizate de SDL şi elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală şi a listei indicative de intervenţii prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei de dezvoltare locală.
Strategiile de dezvoltare locală elaborate vor participa în etapa a doua a programului la o selecţie, urmând ca în etapa a treia să se finanţeze din Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Capital Uman proiectele din pachetele integrate aferente fiecărei strategii.
Proiectele se depun prin sistemul informatic MySMIS 2014 până la data de 14 noiembrie 2016, ora 16:00.
Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC) este noul instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 în vederea combaterii sărăciei şi a excluziunii sociale de la nivel urban, prin stimularea implicării comunităţilor în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local şi implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde de euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.