Valoarea facturilor plătite pe fonduri nerambursabile se ridică, la ora actuală, la 800 de milioane de euro, sumă care se va regăsi în declaraţia de cheltuieli ce va fi solicitată spre rambursare imediat după acreditarea Autorităţilor de management, a declarat recent într-o conferinţă de specialitate, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene"În ceea ce priveşte accesul la fondurile europene, inclusiv la instrumentele financiare de care are nevoie mediul de business, acestea vor fi cu siguranţă puse la dispoziţia dumneavoastră. Vrem să avem o deschidere totală, să existe transparenţă, dar în acelaşi timp vrem să existe o simplificare a procedurilor. Noutatea cu care vrem să venim pe piaţa instrumentelor financiare am preluat-o ca model din Germania. În spaţiul public există anumite discuţii legate de rambursarea fondurilor europene nerambursabile. Din 28 de aprilie, s-a transmis către Autoritatea de Audit din România tot ceea ce înseamnă pachete în vederea desemnării. Desemnarea este necesară pentru ca România să poată să ceară bani de la Uniunea Europeană şi să se întoarcă în România. Desemnarea nu este neapărat necesară atunci când vorbim despre obligaţiile pe care le are statul în ceea ce priveşte plata către beneficiari şi ea se realizează în fiecare zi. Avem plătite până în momentul de faţă facturi de 800 de milioane de euro care se vor regăsi în declaraţia de cheltuieli ce va fi solicitată spre rambursare imediat după acreditare", a subliniat Plumb.Conform ministrului Fondurilor Europene, Autoritatea de Audit solicită multe adăugiri faţă de regulamentele europene, dar până la sfârşitul lunii august este în plan lansarea un pachet integrat privind simplificarea procedurilor birocratice faţă de completarea documentelor de finanţare."Vreau să vă spun că misiunile de audit şi procedura de acreditare în baza noilor regulamente ale Uniunii Europene — 1013 şi 1014 pentru Fondul Social European, sunt respectate de către tot ceea ce înseamnă componenta fondurilor europene din cadrul Ministerului Dezvoltării. M-am opus cu fermitate la solicitările Autorităţii de Audit care vor cât mai multe adăugiri faţă de regulamentele europene. În cursul zilei de luni vom avea o discuţie finală şi sper ca acest lucru să se finalizeze şi să avem autorităţile management acreditate în România. Este un lucru foarte important, vrem ca fondurile europene, inclusiv instrumentele financiare, să fie aproape de dumneavoastră. Vrem să fim parteneri, nicidecum să introducem componentă suplimentară de birocraţie. Vrem să debirocratizăm şi acest lucru vreau să vă asigur că se va întâmpla. Este inadmisibil ca, în calitate de beneficiar, ca să depui o aplicaţie trebuie să completezi nu ştiu câte criterii şi nu ştiu câte cerinţe. Suntem în plin proces de simplificare şi cred că, până la sfârşitul lunii august, vom ieşi cu acest pachet de simplificări. Vrem să le lansăm ca un pachet integrat', a explicat Rovana Plumb.Aceasta a adăugat că "tot ceea ce înseamnă beneficiar trebuie să aplice pe fondurile europene, iar în ceea ce priveşte infrastructura pe Programul Operaţional Regional, şi nu numai" şi că "nu vom mai solicita toate acele avize şi autorizaţii la depunerea aplicaţiei, ci le vom solicita în momentul în care se va face contractarea".Ministrul Fondurilor Europene a menţionat, totodată, că se va introduce un nou instrument de finanţare, intitulat "Micro-Mezanin", menit să finanţeze atât micro-întreprinderile, cât şi întreprinderile mijlocii."Ceea ce ne interesează pe noi, România, este ca proiectele depuse să-şi atingă obiectivele şi scopul pentru care au fost construite din punct de vedere economic şi social. Focusându-ne pe instrumentele financiare faţă de cele pe care dumneavoastră le cunoaşteţi, se introduce un nou instrument 'Micro-mezanin', ceea ce înseamnă că vrem să accesăm nu numai micro-întreprinderile, ci şi întreprinderile mijlocii de a putea accesa credite, astfel încât în situaţia în care ele nu vor putea fi rambursabile acestea să se poată transforma în acţiuni la nivelul fondurilor. Am constatat ex-ante pe baza unei analize făcute de BNR, că nevoia de finanţare pentru micro-întreprinderi, până în 2020, este de 940 de milioane de euro, iar pentru capitalul de risc, noi îl numim equity, este de 544 de milioane de euro. Vreau să rog sistemul bancar din România să fie alături de noi, să fim parteneri, să fie alături de dumneavoastră', a spus Plumb.