26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Două apeluri POCU pentru proiecte integrate anti-sărăcie
Două apeluri POCU pentru proiecte integrate anti-sărăcie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis, luni, pe platforma MySMIS două apeluri de proiecte, în valoare de 350 milioane euro, care îşi propun reducerea sărăciei în comunităţile marginalizate, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis AGERPRES.
„Apelurile abordează problema sărăciei în mod integrat, prin măsuri din toate domeniile cheie pentru incluziunea socială: ocupare, educaţie, locuire, sănătate, servicii sociale şi anti-discriminare, adresate atât celor mai săraci copii, cât şi familiilor lor. Autorităţile locale, organizaţiile neguvernamentale, partenerii sociali şi societăţile comerciale care doresc să aplice au la dispoziţie două linii de finanţare separate: Obiectivul Specific 4.1. — Dezvoltare locală integrată în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome şi Obiectivul Specific 4.2. — Dezvoltare locală integrată în comunităţile marginalizate (indiferent de dimensiunea populaţiei de etnie romă)”, se arată în comunicat.
Practic, autorităţile locale şi/sau organizaţii neguvernamentale şi societăţi comerciale trebuie să identifice o comunitate marginalizată şi să propună un plan integrat de ameliorare, pe baza unei analize la faţa locului. Bugetul maxim poate fi de 6 milioane de euro.
Ministerul Fondurilor Europene va evalua proiectele depuse din perspectiva analizei la faţa locului şi a măsurilor propuse de promotorii proiectelor, grila de punctaj „încurajând o abordare complexă, care să răspundă mai multor nevoi ale oamenilor din comunităţile sărace”.
„Pe de o parte, activităţile de proiect nu mai pot fi formulate din birou, ci trebuie construite pornind de la nevoile comunităţii, de la faţa locului. Prin ceea ce lansăm astăzi, Ministerul Fondurilor Europene propune o schimbare în modul în care statul român tratează problema sărăciei: nu doar acţiuni sectoriale făcute din perspectiva unei agenţii guvernamentale şi doar în aria sa de competenţă, ci finanţăm acţiuni care pun la o un loc mai multe surse ale sărăciei (condiţii proaste de locuire, abandonul şcolar, lipsa de acces la sănătate, etc) şi vin cu soluţii pentru toate în acelaşi timp, punând comunitatea în centrul intervenţiei. Noi am creat cadrul, acum aşteptăm ca promotorii de proiecte, autorităţi şi ONG-uri, să lucreze la firul ierbii, să analizeze cauzele sărăciei din comunitatea lor şi să propună soluţii bune. Evaluarea proiectelor va începe de la 1 iulie, deci este timp pentru o analiză serioasă şi vorbit cu oamenii din comunităţi, pentru a acoperi nevoile lor reale”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul de resort.
La rândul său, secretarul de stat Ciprian Necula a precizat că intervenţiile din ghiduri sunt aplicate pe nevoile tuturor membrilor unei familii.
„Am gândit intervenţiile din aceste ghiduri ca unele aplicate pe nevoile tuturor membrilor unei familii care locuiesc în aceeaşi gospodărie, în funcţie de nevoile fiecărei generaţii şi fiecărei persoane: copiii au nevoie de educaţie, dar pentru asta au nevoie ca ei şi părinţii lor să fie sănătoşi, să aibă un loc de muncă şi să beneficieze de condiţii decente de locuit. La rândul lor, aceştia au nevoie de calificare pentru a obţine un loc de muncă şi, nu în ultimul rând, cu toţii au nevoie de acte de identitate (şi, eventual, de locuire). Practic, vorbim despre proiecte complexe, care comportă colaborare multi-specializată din partea celor care alcătuiesc parteneriatul, obligatorie fiind implicarea comunităţii şi a autorităţilor locale, astfel încât să poată fi acoperite toate sau sau majoritatea acestor elemente de vulnerabilitate”, a afirmat Necula.


Articole înrudite