22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Febra Crăciunului se face resimţită în box-office-ul nord-american, dominat de "Red One"
Febra Crăciunului se face resimţită în box-office-ul nord-american, dominat de "Red One"

Crăciunul este încă la mai bine de o lună distanţă, dar febra sărbătorilor de sfârşit de an a cuprins deja sălile de cinema, odată cu lansarea filmului "Red One", care s-a instalat pe primul loc în box office-ul nord-american încă din weekendul de debut, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
Pelicula produsă de studiourile MGM a încasat aproximativ 34,1 milioane de dolari de vineri până duminică, însă rezultatul este sub aşteptări, având în vedere bugetul unui film "conceput încă de la început ca lansare a unei saga de comedii de acţiune", a explicat expertul în domeniu David Gross, de la Franchise Entertainment Research.
Cu o distribuţie remarcabilă, care-i include pe Chris Evans, Lucy Liu şi Dwayne "The Rock" Johnson, "Red One" spune povestea răpirii lui Moş Crăciun şi urmărirea care are loc pentru a-l găsi.
Pe locul al doilea coboară "Venom: The Last Dance", care pierde teren după trei săptămâni în fruntea box office-ului. Lungmetrajul de science-fiction produs de Sony a obţinut 7,4 milioane de dolari între vineri şi duminică, ridicând totalul încasărilor din SUA şi Canada la 127,6 milioane de dolari.
În acest al treilea film din seria cinematografică ''Venom'', Tom Hardy revine în rolul unui jurnalist nemulţumit care se transformă într-un extraterestru înfricoşător cu colţi ascuţiţi. Din distribuţie mai fac parte Chiwetel Ejiofor, Juno Temple şi Rhys Ifans.
După "Red One", un alt film de Crăciun urcă pe podium, "The Best Christmas Pageant Ever", care săptămâna trecută a surprins clasându-se direct pe locul al doilea în weekendul de lansare.
Bazat pe o carte pentru copii scrisă de autoarea americană Barbara Robinson în 1972, pelicula, care a obţinut 5,4 milioane de dolari între vineri şi duminică, spune povestea unor familii dintr-un orăşel, tulburate de năzbâtiile unor copii care provoacă haos la spectacolul anual de Crăciun.
Imediat în spatele său, filmul de groază "Heretic", despre două misionare mormone care încearcă să convertească un englez singuratic, a avut încasări de 5,2 milioane de dolari. Avându-l în distribuţie pe Hugh Grant, care se aventurează în afara zonei sale de confort, acest film horror reuşeşte cu brio să dea fiori.
''The Wild Robot'', o animaţie produsă de studiourile DreamWorks, coboară pe locul cincilea în cel de-al optulea weekend de proiecţii în cinematografe, cu încasări de 4,3 milioane de dolari. În acest lungmetraj de animaţie, robotul Roz - a cărui voce în limba engleză este asigurată de actriţa premiată cu Oscar Lupita Nyong'o - ajunge pe o insulă rămasă nelocuită după trecerea unui taifun. Pentru a supravieţui, ea se împrieteneşte cu animalele din pădure.
Topul 10 al box-office-ului nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:
6. "Smile 2" (3 milioane de dolari)
7. "Conclave" (2,9 milioane de dolari)
8. "Hello, Love, Again" (2,4 milioane de dolari)
9. "A Real Pain" (2,3 milioane de dolari)
10. "Anora" (1,8 milioane de dolari). (sursa Agerpres)


Articole înrudite