UPC România, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de pe piaţa locală, anunţă deschiderea unui nou magazin în Galaţi. Noul magazin este situat pe str. Brăilei nr. 242, bl F2, parter. Vizitatorii magazinului pot testa aici toate serviciile UPC, inclusiv cel mai rapid Internet din oraş, Fiber Power 200 Mbps de la UPC. Cu un design interior inovator şi primitor, noul magazin reflectă o abordare diferită la nivelul relaţiei cu clienţii, transformând-o într-o interacţiune şi mai plăcută, într-un spaţiu primitor. Cu o suprafaţă de 95 mp, modul în care este amenajat magazinul permite vizitatorilor să interacţioneze cu produsele şi serviciile UPC. De asemenea, consilierii din magazin sunt la dispoziţia vizitatorilor cu detalii referitoare la serviciile UPC şi informaţii personalizate (privind contul de abonat, factura etc).