Al şaselea film difuzat la Muzeul de Artă Vizuală în cadrul proiectului cultural “British Documentary-Documentar Britanic”, programul “New Work New Audiences” este THRILLER IN MANILA (2008, regizor John Dower) nominalizat la Marele Premiu – Festivalul de Film Sundance 2009, World Cinema Documentary. La 1 octombrie 1975, campionul mondial la box, Muhammad Ali se afla în ring, în faţa rivalului său Joe Frazier, pentru a treia oară. Meciul din Filipine, cunoscut ca „Thriller în Manila”, este considerat drept unul dintre cele mai dramatice meciuri de box din istoria acestui sport – depăşind linia unei rivalităţi sportive obişnuite şi chiar a sportului însuşi. Realizat cu ajutorul unor înregistrări de arhivă şi al declaraţiilor martorilor oculari (printre care Joe Frazier şi Imelda Marcos), filmul reconstituie nu doar meciul, ci şi ceea ce s-a petrecut în spatele ringului – conflicte rasiale, manipulare media, strivirea unui om pentru succesul unui produs mediatic. Proiecţia filmului va avea loc vineri la ora 18.00 iar intrarea este liberă.