Strada Nicolae Bălcescu, cea mai importantă arteră de circulaţie care a fost blocată în acest an de lucrările ISPA, va fi redată circulaţiei de pe 17 iunie, respectiv cu două săptămâni mai devreme decât termenul final, care era 30 iunie. „Lucrările au început pe data de 24 ianuarie şi aveau ca termen de finalizare 30 iunie 2011, fiind finalizate cu 2 săptămâni mai devreme. Lungimea totală a lucrărilor pe această stradă a fost de 885 de metri liniari, fiind vorba de porţiunea cuprinsă între străzile Lahovary şi Gării”, a declarat viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco.