28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bacalaureatul 2011, sesiunea august – septembrie, a continuat miercuri, 31 august, cu proba scrisă obligatorie a profilului: examenele de Matematică şi Istorie. Examenul de Istorie a fost susţinut de absolvenţii de la profilurile umanist, artistic, pedagogic, educaţie fizică şi sport, teologic, iar examenul de Matematică de absolvenţii de la profilurile real, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului, tehnic, pedagogic şi militar. „A fost acceptabil. La partea a III-a nu prea am făcut, sper să iau un 6", ne spune Andreea (absolventă Grup Şcolar Transporturi Căi Ferate Galaţi). O altă absolventă, tot de la CFR, adaugă: „Mi s-au părut mult mai uşoare subiectele decât în iulie. Sau poate am fost eu mai pregătită, am făcut şi pregătire..." (Mădălina, Profil Tehnic CFR). Andra, absolventă de la Grupul Şcolar „Sf. Maria”, a susţinut examenul tot la matematică: „La Matematică M2 au fost subiecte destul de greuţe. Ne aşteptam să fie puţin mai uşoare decât data trecută, dar din păcate nu a fost aşa. Sper să fie rezultatul bun până la urmă." Mulţi candidaţi au părăsit sălile de examen înainte de a fi expirat timpul alocat rezolvării subiectelor. Totuşi, cei care au ales să părăsească sălile printre ultimii, au declarat că atmosfera a fost liniştită, nu au văzut şi nici nu au auzit de cazuri în care alţi colegi  ar fi încercat să „se inspire”. „La Matematică M1 am susţinut, iar subiectul a fost mult mai greu decât în prima sesiune. Sunt puţin stăpână pe mine, dar nu sunt sigură ce o să iasă până la urmă la punctaj", ne spune Florina (absolventă Grup Şcolar „Sf. Maria”).
5 elevi eliminaţi din sălile de examen
Proba obligatorie a sesiunii de toamnă a scos din examen 5 elevi care au încercat să păcălească camerele de luat vederi şi supraveghetorii. Aceştia au încercat să se inspire pentru rezolvarea subiectelor si au fost eliminaţi din sălile de examen. Au fost 2 elevi de la Liceul "Calistrat Hogaş" Tecuci, 1 elev de la Grupul Şcolar Industrial de Marină Galaţi şi 2 elevi de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Galaţi, a precizat Onuţ Atanasiu, inspector şcolar general adjunct.


Articole înrudite