22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şase candidaţi pentru funcţia de Rector al Universităţii Dunărea de Jos
Şase candidaţi pentru funcţia de Rector al Universităţii Dunărea de Jos

Perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţia de Rector al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi s-a încheiat astăzi, la ora 14.00.
Au intrat în cursa pentru această funcţie 6 candidaţi care şi-au depus dosarele. Este vorba despre prof.dr.habil.ing. Marian BARBU (Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică), fostul prorector Ştefan BALTĂ (Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu), fostul preşedinte al Senatului Universitar Cătălin FETECĂU, actualul rector interimar Daniela Laura BURUIANĂ, prorector Silvius STANCIU şi prorector Nicoleta BĂRBUŢĂ-MIŞU.
Reamintim că prin Ordinului Ministrul Educaţiei, s-a dispus în regim de putere publică ca „în termen de 3 luni de la data comunicării prezentului Ordin, Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi finalizează procedurile de intrare în legalitate conform Raportului de control nr. DJGNr.81/DC/R.22.01.2024, cu reluarea procedurii de alegere a rectorului” după ce ministerul nu validase mandatul rectorului ales la alegerile anterioare la care ieşise câştigător Puiu Lucian Georgescu.
Potrivit calendarului alegerilor, urmează ca la începutul săptămânii viitoare să aibă loc o şedinţă de Senat pentru avizarea candidaturilor la funcţia de Rector, iar pe data de 22 aprilie 2024 va fi primul scrutin pentru alegerea Rectorului. Pe data de 23 aprilie 2024 se vor afişa rezultatele provizorii, sub rezerva validării alegerilor, precum şi depunerea contestaţiilor. Pe data de 24 aprilie se vor soluţiona eventualele contestaţii pentru turul I.
Pe 25 aprilie se va desfăşura şedinţa Senatului pentru validarea rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Rector, dacă Rectorul este ales din turul I.
Dacă Rectorul nu este ales din primul tur, pe data de 25 aprilie va avea loc al doilea tur de scrutin.


Articole înrudite