Primul tur de alegeri pentru funcţia de rector al Universităţii Dunărea de Jos s-a încheiat luni, 22 aprilie 2024, la ora 21.00, iar numărătorea voturilor s-a finalizat aproape de ora 23.30. Din cei 750 de votanţi au fost 687 persoane prezente, deci un număr de 137 voturi anulate neutilizate, iar 5 au fost anulate.
Cei şase candidaţi pentru funcţia de Rector al Universităţii Dunărea de Jos au obţinut următorul număr de voturi: Marian Barbu - 299 voturi, Cătălin Fetecău - 106 voturi, Ştefan Baltă - 106 voturi, Nicoleta Mişu - 87 voturi, Daniela Buruiană - 46 voturi şi Silvius Stanciu - 38 voturi.
Aşadar, pentru că niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate, se organizează al doilea tur de scutin unde vor participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute, adică Marian Barbu, Cătălin Fetecău şi Ştefan Baltă.
Potrivit calendarului alegerilor, pe data de 23 aprilie urmează afişarea rezultatelor provizorii şi depunerea contestaţiilor. Pe data de 24 aprilie se vor soluţiona eventualele contestaţii pentru turul I, iar al doilea tur de scrutin va avea loc pe data de 25 aprilie 2024.