29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rectorul UDJG decorat de Ambasadoarea Franţei
Rectorul UDJG decorat de Ambasadoarea Franţei

După cum Monitorul de Galaţi a relatat!, în faţa unei săli arhipline, Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, a fost distins luni, 03 aprilie 2023, cu „Ordre des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, în grad de Ofiţer. Distincţia a fost înmânată în cadrul unei ceremonii chiar de doamna Laurence Auer, Ambasador al Republicii Franceze în România (foto ). Decoraţia vine ca o recunoaştere a efortului depus pentru consolidarea cooperării universitare, ştiinţifice şi culturale între Franţa şi România, transmite Universitatea.
Ambasadorul Franţei a fost primit de conducerea Universităţii, în frunte cu Rectorul Puiu-Lucian Georgescu. A urmat ceremonia de decorare, care s-a desfăşurat în sala Senatului Universitar.
„Mă aflu la Galaţi, la Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi, pentru o ocazie deosebită, şi anume, acordarea titlului de «Ordre des Palmes Académiques» al Republicii Franceze, în grad de Ofiţer. Este, în mod evident, o onoare pentru mine să îl decorez personal pe domnul Rector Puiu-Lucian Georgescu, care a susţinut şi promovat relaţiile cu Franţa şi cu toate universităţile din Franţa şi din Europa”, a declarat Excelenţa Sa, Doamna Laurence Auer, Ambasadorul Republicii Franceze în România.

puiu 2

„Credeam, la începutul manifestării, că am făcut atât de multe lucruri în viaţă încât nu voi mai avea emoţii deosebite pentru ceva şi am descoperit că este, într-adevăr, o onoare. Acum 30 de ani am început colaborarea cu Franţa şi pentru mine este o onoare să primesc această medalie şi, în acelaşi timp, un motiv în plus să mulţumesc francezilor şi Franţei, mulţumesc doamnei Ambasador, mulţumesc Excelenţei Sale - Preşedintele Emmanuel Macron, dar şi un motiv să găsesc noi căi pentru ca noi, o Universitate tânără în raport cu alte universităţi, să întărim partea de internaţionalizare şi să punem în valoare tot ce putem să facem noi mai bine”, a spus, la rândul său, Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, în timpul ceremoniei.
A urmat o conferinţă de presă şi vizita la două obiective importante ale Universităţii. Este vorba despre Biblioteca Centrală a Universităţii, investiţie inaugurată cu prilejul Zilelor Universităţii, şi de sediul Rexdan, locul în care se clădeşte unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din Universitate.
„Les Palmes Académiques” este cel mai vechi ordin onorific civil din Franţa. Creat de către Napoleon Bonaparte în 1808, cu denumirea de Ofiţer al Academiei, pentru a răsplăti meritele unor membri eminenţi ai Universităţii, ordinul va fi reinstituit pe 04 octombrie 1955, de către Edgar Faure (preşedintele Consiliului de Miniştri francez între 23 februarie 1955 - 24 ianuarie 1956), cu denumirea „Ordre des Palmes Académiques”. Acest titlu este acordat de Republica Franceză tuturor celor care au adus o contribuţie remarcabilă în domeniul educaţiei. De asemenea, este acordat persoanelor din afara Franţei care, prin munca lor, contribuie în mod deosebit la promovarea limbii şi culturii franceze în lume. Distincţia are trei grade: cavaler, ofiţer şi comandor (cel mai înalt grad).


Articole înrudite