10 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reabilitarea termică cu fonduri europene a Şcolii Gimnaziale nr. 22, finalizată
Reabilitarea termică cu fonduri europene a Şcolii Gimnaziale nr. 22, finalizată

Proiectul cu fonduri europene derulat la Şcoala Gimnazială nr. 22 din Galaţi s-a încheiat astăzi, vineri, 14 iunie 2019. Proiectul intitulat "Anvelopare unităţi de învăţământ - Şcoala Gimnazială nr. 22 din municipiul Galaţi", finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a vizat creşterea performanţei energetice a imobilului în care funcţionează şcoala, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental, a sănătăţii elevilor, precum şi îmbunătăţirea calităţii actului educaţional. Perioada de implementare a proiectului a fost 09 februarie 2017 - 30 iunie 2019, iar valoarea totală eligibilă a contractului de 2.767.614,24 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă 2.712.261,90 lei.

În cadrul proiectului s-au executat lucrări de: izolare termică a pereţilor exteriori, după execuţia lucrărilor de reparaţii la faţade; izolare termică a pardoselii de la parter şi a planşeului peste subsol; termoizolare a planşeului peste ultimul nivel; sistematizare verticală prin lucrări de reabilitare a trotuarului din jurul construcţiei; reparaţii hidroizolaţii la copertine; reabilitare a reţelei electrice; realizare a instalaţiei de detecţie, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu. De asemenea, s-au executat lucrări pentru sistemul de încălzire, au fost instalate 40 panouri fotovoltaice de 250W fiecare, cu o putere instalată de cca. 10 kWp, precum şi 4 centrale termice eficiente.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt cei aproximativ 800 de elevi ai şcolii, cadrele didactice ale şcolii, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic al unităţii de învăţământ. Unitatea de învăţământ previzionează ca în următorii 5 ani va avea peste 900 de elevi. Primăria municipiului Galaţi are proiecte cu fonduri europene, în diverse stadii, în valoare de aproape 90 de milioane de lei pentru modernizarea şi reabilitarea a încă 13 unităţi de învăţământ.

"Investim în viitorul copiilor. Şcoala Gimnazială nr. 22, unde învaţă peste 800 de copii, a fost modernizată şi reabilitată termic, graţie unei investiţii de circa 2,7 milioane de lei, bani europeni. Şi nu ne oprim aici. Mai avem proiecte cu fonduri europene de aproape 90 de milioane de lei pentru modernizarea a încă 13 unităţi de învăţământ. Suntem în topul administraţiilor cu cele mai multe proiecte cu fonduri europene depuse şi pe primul loc în Regiunea Sud-Est cu proiectele pentru modernizarea şcolilor", spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Articole similare: Şcoala Gimnazială nr. 22 Galaţi va avea panouri voltaice


Articole înrudite