23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Președintele ANPC a depus plângere penală împotriva comisarului Susanu
Președintele ANPC a depus plângere penală împotriva comisarului Susanu

Comisarul Sorin Susanu (foto 2), care a fost detașat pentru scurt timp și la Galați, perioadă în care au devenit notorii raziile sale în piețe, la restaurante și chiar la Trecere Bac, se află într-un conflict deschis cu președintele ANPC, Horia Constantinescu (foto 1). Acesta din urmă a afirmat că a depus o plângere penală împotriva colegului său, Sorin Claudiu Susanu, care în prezent este comisar în cadrul CJPC Brașov și care și-a acuzat șeful că ar fi fost condamnat penal.
„Nu am antecente penale! Nu am fost judecat sau condamnat pentru foloase necuvenite! Atitudinea, frustrările personale și ieșirile lui Sorin Claudiu Susanu decredibilizează atât instituția cât și obiectivele acesteia. Susținerea operatorilor economici sanctionați, doar din dorința de a-ți satisface propriile probleme personale, dă o lovitură de imagine ANPC. Am depus o plângere penală împotriva colegului nostru și acest lucru l-a tulburat! A depus și el împotriva mea și împotriva comisiei de disciplină câteva, din dorința de a tergiversa evaluarea situației. Mă văd nevoit să cobor în acest noroi, pentru că situația devine alarmantă! Și-a făcut din pagina personală un adevărat altar dedicat mie și denigrării mele! Interesant este că acesta seamană și cu al altor publicații sau persoane mânate în aceeași luptă pe banii operatorilor economici sancționați!”, a scris Horia Constantinescu pe pagina sa de Facebook.
Sorin Susanu i-a întrebat public pe premierul Nicolae Ciucă și ministrului Economiei, Florin Spătaru, dar și pe președintelui PSD, Marcel Ciolacu, dacă au cunoștință despre faptul că președinte ANPC ar fi fost condamnat penal.
„Cu toate că sunt supus presiunilor instituționale, politice etc., nu voi accepta să cedez și să fac jocul unor personaje care sub "umbrela" justițiarilor incoruptibili și corecți comit grave fapte de corupție; asa cum de aproximativ 10 ani sunt evaluat doar cu calificativ maxim și am avut cele mai bune rezultate, așa vreau să continui, dar acest lucru se poate realiza doar în momentul în care conducătorii sunt corecți și normali”, a replicat Sorin Susanu.
Cei doi sunt în conflict de la scurt timp de la numirea lui Horia Constantinescu în funcția de președinte ANPC.

Articole similare: Ajuns la Galați de 4 zile, comisarul "Cattani" a început să deranjeze. Șeful ANPC a trecut la intimidări - https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/ajuns-la-galati-de-4-zile,-comisarul-cattani-a-inceput-sa-deranjeze-seful-anpc-a-trecut-la-intimidari.html


Articole înrudite