Prefectul judeţului Galaţi, Claudiu – Sorin Gavril, s-a întâlnit duminică cu transportatorii şi fermierii care au protestat în judeţul Galaţi. Întâlnirea a fost organizată pentru ca protestatarii să îşi poată prezenta principalele nemulţumiri, acestea fiind transmise, încă din cursul săptămânii, către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi Ministerul Afacerilor Interne.
”Cunosc foarte bine doleanţele protestatarilor, mai ales că vin din rândul lor. Ştiu cu ce se confruntă, ştiu exact care sunt problemele şi îi asigur că voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-i susţine. Tot ce am discutat astăzi va ajunge pe masa miniştrilor şi a prim-ministrului. Le voi susţine cauza şi sunt convins că, prin dialog, vor fi găsite cele mai bune soluţii pentru rezolvarea tuturor problemelor discutate”, a declarat Claudiu-Sorin Gavril, prefectul judeţului Galaţi.