Penitenciarul Galaţi a scos la concurs, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare, din sursă externă, un număr de 2 posturi de ofiţer (psiholog).
Pentru ocuparea postului de ofiţer (psiholog), candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice:
I. studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii acreditate potrivit legii, în specializarea „Psihologie” sau asimilate;
II. atestat de liberă practică obţinut în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale, minimum psiholog practicant sau psihologie clinică sau consiliere psihologică sau psihoterapie - treapta de specializare minimum psiholog practicant - pentru candidaţii cu studii de psihologie sau asimilate;
III. să nu se afle sub efectul suspendării, interdicţiei ori incompatibilităţii, ca urmare a neachitării cotizaţiei, a aplicării unei sancţiuni a Colegiului Psihologilor din Romania ori a hotărârii unei instanţe de judecată, în exercitarea profesiei de psiholog (declaraţie pe propria răspundere);
IV. cunoştinţe de operare pe calculator: nivel I (se verifică prin probă practică eliminatorie).
Probele de concurs pe care candidaţii trebuie să le susţină, în cazul postului de ofiţer (psiholog), sunt:
a) proba practică de verificare a abilităţilor de utilizare a calculatorului;
b) interviul;
c) proba scrisă pentru examinarea cunoştinţelor specifice postului.
Pe lângă probele de concurs pe care candidaţii trebuie să le susţină, aceştia trebuie să fie declaraţi „Apt” din punct de vedere psihologic şi medical la etapa preliminară de selecţie, prin susţinerea unei testări psihologice şi întocmirea unei fişe medicale, specifice sistemului penitenciar.
Candidaţii pot depune dosarele complete la sediul Penitenciarului Galaţi, str. Traian nr. 252, până la data de 02.05.2023, inclusiv, ora 15:00.
Pentru mai multe informaţii privind documentele necesare înscrierii la concurs, condiţiile specifice, tematica şi bibliografia necesară pentru proba scrisă, precum şi detalii despre probele de concurs, persoanele interesate sunt rugate să acceseze pagina de internet a Penitenciarului Galaţi http://anp.gov.ro/penitenciarul-galati/, la secţiunea „Carieră” - „Concursuri”, sau să contacteze telefonic Biroul Resurse Umane şi Formare Profesională din cadrul Penitenciarului Galaţi, la numărul: 0236/479 407, int. 139/185.
Articole similare: Angajări din sursă externă la Penitenciarul Galaţi