22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Un viitor socru şi-a băgat viitorul ginere în spital, un bărbat din Bereşti s-a ales cu vânătai pentru că a ales un alt loc de parcare în piaţă, un fiu şi-a bătut mama, iar alţi bărbaţi au ajuns la spital în urma încăierărilor la baruri. Sunt motivele care au făcut ca şase bătai să se încingă în ultimele două zile ale săptămânii în Galaţi, Cudalbi, Nămoloasa şi Bereşti. În urma acestor  agresiuni, opt persoane au ajuns la spital, care cu ambulanţele, care cu salvările SMURD. Toate agresiunile au avut loc pe fondul consumului de alcool. „Este un număr într-adevăr mare de persoane rănite în cadrul unor agresiuni într-o perioadă atât de scurtă de timp. Toate agresiunile au avut loc pe fondul consumului de alcool. Victimele au suferit în marea lor majoritate traumatisme cranio-cerebrale sau la nivelul membrelor superioare şi inferioare”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Prima agresiune gravă a sfârşitului de săptămână a avut  loc în Galaţi, unde o bătrână în vărstă de 84 de ani a fost bătută de propriul fiu. Femeia a fost lovită cu un băţ de fiul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Ea a suferit contizii şi traumatisme în zona antrebraţelor şi a fost internată la Spitalul de Urgenţă.sectia 

Tot în Galaţi, în zona IREG, la un bar s-a încins o bătaie în toată regula, pe fondul consumului de alcool. Trei persoane au fost luate cu o ambulanţă şi cu două autospeciale SMURD şi duse la Spitalul de Urgenţă. Aici a rămas internat un bărbat în vârstă de 45 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral.

Tot în Galaţi, dar în zona Secţiei 4 de poliţie, a avut loc o bătaie între doi aşa -zişi amici. Unul dintre ei, în vârstă de 24 de ani, a ajuns să aibă capul spart, motiv pentru care a fost internat.

Ameţit un pic, un viitor socru din Nămoloasa a ajuns la concluzia că viitorul lui ginere, un bărbat de 36 de ani, nu îi merită fata. Aşa că viitorul socru l-a luat la bătaie pe viitorul ginere, care a şi ajuns internat la spital.

La Bereşti, un bărbat în vârstă de 65 de ani a plătit scump un loc de parcare în piaţă. Fără să îşi dea seama, omul, venit la cumpărături, a parcat în locul altcuiva, a ieşit scandal iar povestea s-a terminat la spital. Cel care a considerat că s-a parcat pe locul său i-a spart capul bărbatului de 65 de ani care parcase tot acolo.

La Cudalbi, un bărbat de 65 de ani a fost bătut într-un bar, de un consătean, tot pe fondul consumului de alcool.


Articole înrudite