22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Declaraţiile primarului Marius Stan nu sunt o noutate, nefiind prima dată când edilul şef al urbei a transmis un avertisment către gălăţenii rău-platnici, însă primarul nu a precizat câtor chiriaşi ai Primăriei care au acumulat datorii li s-au reziliat contractele din cauza faptului că nu şi-au achitat debitele. Cel mai fierbinte punct al şedinţei de Consiliu Local a fost discutarea strategiei locale de alimentare cu energie termică, care a stârnit discuţii aprinse, dar care după dezbateri care au durat ceva timp a fost retrasă de pe ordinea de zi pentru a se găsi soluţii de îmbunătăţire. Aşa cum ziarul nostru a prezentat în premieră acum câteva zile, nici la ora actuală Electrocentrale nu a semnat cu Romgaz un contract pentru furnizarea gazelor naturale în această iarnă, motivul fiind faptul că nu s-a putut garanta plata în avans a unor sume de bani. În aceste condiţii, când Primăria se pregăteşte de organizarea unor gale de K1 şi de iluminarea oraşului de sărbători, lucru pentru care se va cheltui o sumă consistentă, acţiuni despre care gălăţenii sunt îndreptăţiţi să se pronunţe dacă sunt sau nu benefice şi necesare, există pericolul ca locuitorii care stau în cele 70.000 de apartamente racordate la Apaterm să nu beneficieze în această iarnă de căldură şi de apă caldă.

„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: există pericolul să nu primim apă caldă şi căldură în această iarnă care se anunţă extrem de grea. Poate pare un scenariu de groază, dar, credeţi-mă, sunt şanse mari să se împlinească. Apaterm nu are cum să primească banii pe care ar trebui să-i plătească la CET, deoarece sunt rău-platnici care nu-şi plătesc datoriile, iar Electrocentrale, la rândul ei, nu poate achita la Romgaz, şi acumulează datorie curentă. Apaterm fiind în insolvenţă, acest lucru înseamnă falimentul societăţii şi automat 800 de şomeri, iar acest lucru va determina şi falimentul Electrocentrale şi implicit alţi 550 de şomeri. Executorul judecătoresc va vinde creanţele, iar cei care ştiu să recupereze banii vor scoate oamenii din case în plină iarnă. În afara acestui scenariu sumbru, imaginaţi-vă şi posibilitatea, care nu este fantezie, în care cei bun-platnici se învrăjbesc împotriva celor care nu plătesc şi iese un soi de război civil”, a explicat primarul Stan. Acesta a spus că lumea trebuie să înţeleagă că cine nu plăteşte un serviciu nu poate beneficia de el şi că marea problemă a sistemului de termoficare este faptul că nu pot fi debranşaţi locatarii rău-platnici deoarece nu există branşamente individuale.

Cine reuşeşte să găsească o soluţie?

Consilierul local PNL Mihai Bucatanschi a spus că soluţia pentru rezolvarea acestei probleme ar fi fost existenţa branşamentelor individuale, lucru precizat şi de către consilierul PC Radu Cosca, viceprimarul Galaţiului, care a mai ţinut să puncteze că în afara branşamentelor individuale ar trebui să li se dea posibilitatea clienţilor Apaterm să se debranşeze pentru a-şi monta centrale de apartament. Acest lucru a fost cerut şi de către consilierul local PDL Mihai Alin, care a solicitat ca Apaterm să elibereze avizele de debranşare pentru că oamenii vor să-şi pună centrale. Administratorul special al societăţii, Adriana Stratulat, a spus însă că legea interzice debranşările în perioada de iarnă, acest lucru ducând la dezechilibrarea instalaţiilor. Marius Stan a precizat că un procent de circa 12% din clienţii Apaterm au acumulat 80% din valoarea totală a datoriilor, în timp ce consilierul local PPDD Victor Malinovici a tras un semnal de alarmă legat de faptul că industria Galaţiului moare încetul cu încetul şi apar doar mall-uri, iar dispariţia locurilor de muncă determină sărăcirea populaţiei, astfel că mulţi dintre gălăţeni nu mai au posibilitatea să îşi plătească întreţinerea chiar dacă ar vrea.

Ce spun consilierii locali ai PSD

Şi consilierul local PSD Marius Humelnicu a spus că în opinia sa contorizarea individuală este singura soluţie pentru a face diferenţierea între bun-platnici şi rău-platnici. La rândul său, consilierul local PSD Florin Popa, viceprimarul Galaţiului, a precizat că s-a ajuns în această situaţie dificilă deoarece nu s-a reuşit de-a lungul anilor să se recupereze din datorii, iar în anumite cazuri Consiliul Local a fost pus în situaţia de a achita anumite sume de bani în contul datoriilor înregistrate de Apaterm, aşa cum s-a întâmplat recent. „Domnul primar a avut recent o întâlnire cu reprezentanţii ministerului de resort, unde s-a spus: «Plătiţi - aveţi, nu plătiţi - nu aveţi»”. Programul de reorganizare al Apaterm nu prevede niciun fel de obligaţii de plată către Electrocentrale. Cred că trebuie să analizăm cu toată responsabilitatea situaţia şi să găsim o soluţie”, a mai declarat viceprimarul Florin Popa.

Investitor interesat să asigure căldura oraşului

City-managerul Primăriei, Aurel Vlaicu, a spus că există o companie care doreşte să construiască o instalaţie de cogenerare cu motoare de combustie internă şi care propune o soluţie de încălzire pentru aproximativ 24.000 de apartamente, investiţia fiind de minim 27 de milioane de euro. „Nimeni nu investeşte fără a avea garantată plata serviciilor pe care le furnizează, deci nici acest investitor nu vine să investească dacă nu are garanţia că îşi va recupera banii, mai exact că populaţia va plăti serviciile primite”, a mai spus Marius Stan. Acesta a făcut din nou un apel la datornici să-şi plătească datoriile, deoarece este foarte probabil ca de la 1 noiembrie Electrocentrale să nu primească căldură dacă Romgaz nu semnează contractul pe o perioadă mai mare.


Articole înrudite