În urmă cu puţin timp, a avut loc un accident rutier, cu două victime conştiente, în com. Umbrăreşti. S-au deplasat o autospecială de la Staţia de Pompieri Iveşti şi echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci. Cele două victime cu politraumatisme au fost transportate la Spitalul municipal Tecuci. Vom reveni!
UPDATE: "La data de 7 februarie 2025, în jurul orei 09:45, pe DN 25, în interiorul localităţii Umbrăreşti (km 14+700), a avut loc un accident rutier în care au fost rănite două persoane. În coliziune au fost implicate două autoturisme, conduse din sensuri opuse de doi bărbaţi, în vârstă de 51, respectiv 28 de ani, ambii domiciliaţi în comuna Umbrăreşti. La momentul producerii accidentului, cei doi se aflau singuri în autoturisme. Din cauza leziunilor suferite, aceştia au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la o unitate spitalicească din municipiul Tecuci, pentru îngrijiri de specialitate. În prezent, traficul rutier este blocat, iar poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi efectuează cercetarea la faţa locului. Circulaţia va fi reluată după finalizarea investigaţiilor şi eliberarea carosabilului. Ambii conducători auto deţin permise de conducere valabile, însă nu au putut fi testaţi alcoolscop la faţa locului. La spital le vor fi recoltate mostre biologice pentru stabilirea eventualei alcoolemii. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul", potrivit IPJ Galaţi.
UPDATE: S-a redeschis traficul rutier.
Imagini, mai jos!
Sursa video: ISU Galaţi