22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Tânăr cu permis suspendat, depistat în trafic
Galaţi: Tânăr cu permis suspendat, depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi efectuează cercetări cu privire la un tânăr în vârstă de 25 de ani, depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
"În data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 10.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe D.E. 87, la intrarea în municipiul Galaţi, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motivând că deţine un astfel de document valabil, dar că nu îl are asupra sa, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, colegii noştri au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat ca urmare a comiterii unor abateri la regimul rutier. Ulterior bărbatul a recunoscut că permisul de conducere i-a fost reţinut şi că dreptul de a conduce autovehicule este suspendat de către Poliţia Rutieră Galaţi", transmite I.T.P.F. Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.


Articole înrudite