23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Lemne pentru iarnă oferite de Biserică sinistraţilor din Galaţi
FOTO: Lemne pentru iarnă oferite de Biserică sinistraţilor din Galaţi

Semenii noştri greu încercaţi de inundaţiile devastatoare din acest an primesc în fiecare zi mângâiere, sprijin material şi speranţă, prin grija slujitorilor Sfintelor Altare şi a credincioşilor mobilizaţi exemplar în comunităţile parohiale din ţară şi din străinătate.
Apelul Prefericitului Părinte Patriarh Daniel la rugăciune sporită şi la oferirea ajutorului concret sinistraţilor, urmat imediat cu mare implicare de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de preoţii harnici şi inimoşii credincioşi, a produs roadele necesare şi aşteptate după cumplita încercare.
Deşi am intrat în cea de-a patra săptămână de la potopul care s-a abătut peste viaţa normală şi toată agoniseala câtorva mii de semeni, iată că dragostea, disponibilitatea şi dorinţa de a-i ajuta pe cei năpăstuiţi nu s-a diminuat, ci a crescut în intensitate şi s-a concretizat într-un ajutor umanitar constant, consistent şi fără precedent.
Între programele mari prin care se oferă ajutor în continuare sinistraţilor din judeţul Galaţi se numără şi cel implementat în aceste zile, prin care aproximativ 3000 de familii sinistrate primesc, fiecare, câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece.
Implementarea acestui mare program se realizează de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin contibuţia deosebită a Arhiepiscopiei Vadului, Veleacului şi Clujului şi a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Trei tiruri pline cu lemne au ajuns în zona sinistrată şi au fost preluate de reprezentanţii Protoieriei Covurlui pentru a fi distribuite familiilor sinistrate.
Marţi, 8 octombrie, ierarhul Dunării de de Jos, Înalpreasfinţitul Părinte Casian, a mers în localitatea Slobozia Conachi la semenii greu încercaţi pentru a-i întărit duhovniceşte şi a le oferi acest ajutor de lemne (galerie foto jos).
Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe sinistraţi, le-a oferit cărţi de rugăciune, s-a rugat împreună cu ei şi i-a asigurat că nu vor fi singuri în această grea suferinţă, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.


Articole înrudite