24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doctorul Călin Doboş a fost oficial învinuit în cazul Irinei Ciuraru, tânăra din Brăila care a decedat în urma unei perforaţii intestinale ce ar fi fost făcută în timpul unei liposucţii. Doctorul a fost audiat de două ori în acest caz şi tot de două ori procurorii au făcut percheziţii, la clinică şi la domiciliul medicului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au început urmărirea penală pe numele lui Călin Doboş pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi exercitarea unei profesii fără drept. Medicul are şi interdicţie de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile.
„Actele premergătoare efectuate în cauză au condus la începerea urmăririi penale împotriva învinuitului Doboş Călin, medicul care a efectuat această intervenţie chirurgicală de liposucţie abdominală. Urmărirea penală s-a început pentru două infracţiuni, respectiv ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. Până la acest moment am administrat şi mijloace de probă, am efectuat două percheziţii, una domiciliară şi una la Clinica Hyperion, de unde s-au ridicat mijloace de probă, înscrisuri şi, de asemenea, s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile împotriva învinuitului Doboş Călin”, a declarat Ionel Gîlcă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
În faţa anchetatorilor, medicul şi-ar fi susţinut nevinovăţia.
„În concepţia oricărui învinuit... şi Doboş Călin se consideră nevinovat, dar ideea este că a colaborat cu organele de cercetare penală, s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat şi ca atare ancheta îşi urmează cursul”, a mai declarat  Ionel Gîlcă.
Procurorii au audiat personalul clinicii, inclusiv pe doctoriţa care a făcut anestezia, doctoriţă care, potrivit spuselor rudelor Irinei Ciuraru, ar fi chiar Nicoleta Lupu, cea care a îngrijit-o pe femeie şi la Spitalul de Urgenţă. Dar doar dr. Calin Doboş este învinuit în acest caz. Există suspiciunea că alte zeci de pacienţi ar fi fost operaţi de Doboş, chiar dacă acesta nu avea voie să facă singur intervenţii de chirurgie plastică. Medicul acuzat de ucidere din culpă poate să îşi continue exercitarea profesiei.
„El are voie în continuare să îşi exercite profesia, dar doar pentru specializările la care are drept. Deocamdată continuăm ancheta şi aşteptăm date şi de la Iaşi, de la expertiza medico-legală, dar şi de la Colegiul Medicilor Galaţi. Am audiat şi personalul clinicii care a fost de faţă la această operaţie, dar doar medicul este cercetat pentru ucidere din culpă. Totodată, audiem şi alte zeci de persoane care ar fi fost supuse unor intervenţii chirurgicale în clinică de când acesta realiza şi intervenţii estetice, pentru care medicul nu avea drept să le facă, potrivit actelor pe care le-am primit de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi”, a precizat prim-procurorul Ionel Gîlcă.

Articole înrudite