Tragedie într-o familie din Galaţi. O fetiţă de patru ani a murit, după ce, în lipsa părinţilor din apartament, a căzut de la etajul 4 al unui bloc.
Oamenii legii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă. Copila se afla în apartament cu sora ei mai mare şi bunica.
La un moment dat, însă, bunica a plecat să o ducă la şcoală pe cea mare, în timp ce surioara ei mai mică a rămas singură în casă preţ de câteva minute. S-a urcat pe un scaun, a deschis geamul şi s-a aplecat.
Câţiva trecători au văzut-o pe fetiţă la fereastră şi chiar au sunat la 112, dar deznodământul tragic nu a putut fi evitat.
"Mă uitam la fetiţă. Voia să se agaţe de sus de acolo, de la geam. Se ridica să se agaţe şi striga: Ajutor! Ajutor! şi iar se scăpăta. Şi până la urmă s-a scăpătat jos şi nu o mai zis nimic, nimic, nimic", a spus o vecină cu lacrimi în ochi.
La faţa locului au ajuns imediat medicii de la SMURD, care au reuşit să o readucă la viaţă pe fetiţă şi au transportat-o de urgenţă la Spitalul pentru Copii. Din păcate, micuţa a intrat din nou în stop cardio-respirator.
Medicii s-au chinuit preţ de o oră şi zece minute să o resusciteze, însă nu au reuşit, fiind nevoiţi să declare decesul.
"A fost adusă de echipajul SMURD. O fetiţă, în vârstă de 4 ani şi 7 luni, în comă postresuscitare, prin cădere de la înălţime, etajul 4. La scurt timp de la preluarea de la echipaj, a intrat în stop cardio-respirator ireversibil la manevrele de resuscitare", a spus Roxana Bogdan Goroftei, medic-şef UPU Spitalul de Copii Galaţi.
"Întrucât, din păcate, fetiţa de 4 ani a murit la spital, a fost schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment", a precizat Ciprian Stoica, agent principal IPJ Galaţi
Urmează să fie audiaţi atât părinţii, care se aflau la serviciu în momentul producerii tragediei, cât şi bunica fetiţei. A fost sesizată şi Direcţia pentru Protecţia Copilului, care cel mai probabil va face o anchetă în acest caz, însă, cel mai probabil, după înmormântarea copilei, notează antena3.ro.
Monitorul de Galaţi a relatat despre această tragedie în articolul "Tragedie în Galaţi: O fetiţă de 4 ani a căzut pe fereastră de la etajul 4 (UPDATE)"