21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O secundă de neatenţie a celor mari, plătită prea scump de un copilaş în vârstă de numai patru ani. Copilul, de loc din Pechea, ar fi vrut să alerge în cealaltă parte a drumului şi a fost lovit în plin de un autoturism VW Golf, la volanul căruia se afla un şofer în vârstă de 49 de ani, şi a suferit traume majore. „A fost stabilizat şi apoi transportat la Spitalul de Copii din Galaţi, de unde a fost din nou transferat la un spital din Bucureşti, deoarece era în comă, iar starea lui de sănătate era din ce în ce mai gravă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Din primele cercetări  făcute de poliţiştii de la Rutieră ar reieşi că vina producerii accidentului nu îi aparţine  şoferului. „Pe fondul lipsei de supraveghere, copilul în vârstă de 4 ani a fost accidentat în timp ce traversa neregulamentar DJ 251”, a precizat Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Se continuă cercetările în acest caz.


Articole înrudite