23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Primarul Marius Stan a anunţat la începul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joi după amiază că Adriana Stratulat şi-a prezentat în cursul dimineţii demisia din funcţia de administrator special al Apaterm, edilul solicitându-le aleşilor locali ca în locul acesteia să fie numit temporar consilierul său personal, Didi Dumitru. Primarul Stan a spus că Didi Dumitru se va ocupa cu luarea măsurilor care să conducă la creşterea încasărilor societăţii, acesta fiind numit temporar în această funcţie până când lichidatorul judiciar va desemna persoana care să fie numit administrator special la Apaterm în locul Adrianei Stratulat. La sfârşitul şedinţei de Consiliu Local aleşii muncipali au fost de acord cu propunerea primarului Stan, care a organizat o miniconferinţă de presă în cadrul căreia a dezvăluit că Adriana Stratulat şi-a dat demisia la cererea lui. „Eu i-am cerut să demisioneze din funcţia de administrator special şi dânsa a făcut acest lucru. Nu am ştiut că avea două salarii care însumate depăşeau peste 150 de milioane de lei vechi. Dânsa va rămâne doar director tehnic. Mi se pare imoral să câştigi atâţia bani când rezultatele erau departe de a fi satisfăcătoare, iar Apaterm este în reorganizare”, a mai declarat primarul Marius Stan. Întrebată cu o zi în urmă de reprezentanţii presei care este venitul ei în calitate de conducător al societăţii, Adriana Stratulat a spus că are un salariu de 9.300 de lei, dar pe care nu l-a primit în ultima lună deoarece nu au existat încasări.


Articole înrudite