Primăria comunei Pechea, judeţul Galaţi, organizează şi desfăşoară concurs pentru ocuparea postului contractual vacant, pe perioada nedeterminată, cu durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână, de agent de pază, în cadrul Serviciului de Pază al aparatului de specialitate al primarului comunei Pechea, judeţul Galaţi. Concursul va avea loc la sediul instituţiei din str. strada Galaţi, nr. 181, constând în probă scrisă (susţinută în data de 30.09.2024, ora 11.00) şi interviu (se va susţine într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise). Perioada de depunere a dosarelor de concurs este 18.09.2024, ora 16.30, la sediul Primăriei (mai sus amintit). Condiţiile specifice de participare la concurs: studii generale; vechime în muncă – 0 ani; posesor permis categoria B; curs de agent de securitate (sau dovada înscrierii în momentul depunerii dosarului), potrivit anunţului publicat pe site-ul instituţiei (detalii aici), de unde cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii, inclusiv cele legate de bibliografia necesară susţinerii concursului.