Poliţiştii locali au efectuat verificări la un imobil situat pe strada Ştiinţei, unde au constatat că, au fost executate lucrări de desfiinţare a unor anexe fără autorizaţie de desfiinţare şi de executare a unei extinderi la locuinţa existentă fără autorizaţie de construire. Au fost întocmite două procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prin care proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 1.000 lei, fiecare, şi s-a dispus intrarea în legalitate. De asemenea, la verificările făcute la un imobilul situat pe strada Muzicii, poliţiştii locali au constatat că au fost executate lucrări de construcţii constând în desfiinţare locuinţă fără autorizaţie de desfiinţare. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus intrarea în legalitate în conformitate cu prevederile Legii 50 / 1991, actualizată.