09 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
100 de amenzi şi 15 permise reţinute în doar patru ore
100 de amenzi şi 15 permise reţinute în doar patru ore

Peste 60 de poliţişti, de poliţie rutieră şi ordine public, au luat în colimator tot ce înseamnă încălcări ale normelor rutiere de către pietoni şi neacordări de prioritate la trecerea pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. Ieri, în numai patru ore de acţiune, în urma acestei razii extinse au fost date amenzi în valoare de 11.750 de lei.
„Poliţiştii gălăţeni au desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică, pe linia combaterii încălcării normelor rutiere de către pietoni şi neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. La această acţiune, care a avut drept scop impunerea unui climat de disciplină atât în rândul conducătorilor auto prin determinarea acestora să acorde prioritate de trecere pietonilor ce au acest drept, precum şi în rândul pietonilor care traversează strada prin locuri nepermise, prin determinarea acestora să folosească pentru traversare numai locurile special amenajate şi semnalizate, au participat peste 60 de poliţişti, suplimentar faţă de dispozitivul curent. În cadrul activităţilor efectuate, poliţiştii au aplicat 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.750 lei, pentru nerespectarea normelor legale de către pietoni. Au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice un număr de 15 permise de conducere, din care 10 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public”, a precizat sinsp. Delia Rogojină, IPJ Galaţi. A fost constatată şi o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.


Articole înrudite