Singurul lucru care nu poate fi oprit prin nici un fel de mijloace este timpul ăsta, bată-l vina, numai că de cele mai multe ori, pentru noi, trece dar trece cam degeaba. Ne pomenim deodată îmbătrâniţi, cu sau fără urmaşi, tragem linie, adunăm şi vedem că rezultatul este de cele mai multe ori negativ. Asta nu mai este aritmetică, este deja un fel de algebra vieţii. Poate or mai fi şi oameni care după ce trag dunga aia se duc pe lumea cealaltă mulţumiţi, unii pentru că au prins cine ştie ce tren la timpul lui şi au trecut prin viaţă ca gâsca pe apă, alţii pentru că au ştiut să fenteze pe toată lumea şi au stat la umbră clocind cine ştie ce afaceri ilegale şi cocoţându-se pe un morman de bani cu care nici măcar nu au plecat pe lumea cealaltă. Uite, de exemplu, au trecut aproape 26 de ani de la aşa-zisa revoluţie, cei care trebuiau să facă dreptate în toţi aceşti ani, cei care poate pe vremea aceea purtau scutece, s-au gândit că a trecut destul timp şi au clasat dosarele revoluţiei. Acum, mai nou, că tot au rezolvat chestia cu revoluţionarii, s-au apucat de dosarele mineriadei. Un alt fel de mare fâs. Ce mare vrăjeală fac dacă îl judecă acum pe Ion Iliescu, pe Gelu Voican Voiculescu sau pe nu mai ştiu ce alt moş care atâţia ani de la mineriadă au trăit ca nişte belferi, nu i-a deranjat nimeni pentru că au stat cocoţaţi acolo sus, de unde de fapt ar trebui să vină dreptatea. Şi, să spunem prin absurd că vor fi găsiţi vinovaţi, să spunem prin absurd că vor fi condamnaţi la închisoare fără suspendare, cui şi la ce i-ar mai folosi chestia asta acum? Pe cine credeţi voi că ar deranja acum, după atâţia ani, că se duce la puşcărie? Ştiţi vorba aia din bătrâni: „şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul”. Şi asta nu oricum, nu orice fel de mălai, unul chiar super, care a fost procurat tot din banii noştri, ai proştilor de rând. Oricum, ştim cu toţii că dacă ar fi să fie ascunşi pe undeva pe la Jilava sau mai ştiu eu unde, nu numai că vor avea condiţii mai ceva ca acasă, dar se vor îmbolnăvi foarte repede, vor scrie în câteva luni cât n-a scris Sadoveanu toată viaţa lui şi vor fi lăsaţi să-şi petreacă starea de arest acasă, în faţa şemineului, râzând în faţa televizorului de prostia poporului român. Tic-tac, tic-tac, timpul trece, noi ne trecem, istoria nu mai prezintă nici un interes pentru că nu ne mai prezintă adevărul, toţi borfaşii din fruntea ţării au grijă să ne ascundă adevărul pentru ca ei să poată merge în vacanţe pe unde unii din noi nici măcar nu descoperim pe vreo hartă acele locaţii şi care atunci când sunt întrebaţi de unde mama naibii au avut bani pentru astfel de deplasări să spună cu nonşalanţă că au strâns bănişorii cu sudoarea frunţii lor. Degeaba mai treci, timpule!
