Avem o ţară frumoasă, asta dacă o curăţăm de gunoaiele de tot felul, şi cu oameni pricepuţi, asta dacă sunt şi motivaţi să facă treaba cum trebuie. Din păcate, nepăsarea generic numitului Dorel nu e doar subiect de reclame sau bancuri, ci produce efecte clare şi mai mult decât vizibile şi în viaţa de zi cu zi. Ieri s-a facut mare vâlvă în târg că un tavan al unei clădiri renovate pe bani buni la sfârşitul lui 2009 le-a picat în cap unor asistaţi. Partea bună e că nimeni nu a murit. Partea rea, dar la care nu aveam cum să ne aşteptăm, e că totul pare a porni de la nepriceperea unor muncitori şi de la lipsa de supraveghere a şefilor care au cam făcut lucrarea de mântuială, în sensul că au pus un tavan fals, dar au lăsat deasupra o bucată de zid din cărămidă. Cărămizile au picat şi s-au dus frumos în jos, făcând praf noul tavan fals, dar din fericire nu şi capetele celor care se aflau în acel moment în cameră.
E doar un exemplu din ce poate face priceputul şi harnicul şi mereu amatorul de spirtoase generic numit Dorel. Alt exemplu al lucrurilor făcute ca să fie e cel mai recent raport conţinând concluziile controlului Ministerului Sănătăţii în urma infecţiei cu o bacterie care a omorât doi oameni la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Partea bună e că se recunoaşte măcar că a existat bacteria ucigaşă în spital, dar nu se spune cum şi de unde a apărut sursa. În plus, Ministerul Sănătăţii chinuite a României spune negru pe alb că sunt o grămadă de deficienţe în spital, că managementul nu prea e, pe scurt, se cam dă impresia că vor urma tăieri de capete ale unor acari Păun; în schimb, nici un moment nu se spune ce va face ministerul ca să ajute spitalul să scape de infecţie. Că, până la urmă, infecţiile cu germeni care trăiesc în spitale apar oriunde, iar important e să se facă ceva, să se dea bani mai mulţi spitalelor aflate în astfel de situaţii, încât să îşi permită să folosească materiale de igienizare cât mai bune, indiferent dacă sunt sau nu scumpe. Peste tot în lume, când se anunţă o astfel de infecţie, nimeni nu taie capete, ci se dau bani, în plus, pentru remedierea situaţiei. La noi, dimpotrivă, cei care au tupeul să anunţe un astfel de focar primesc păruieli straşnice, dar nu sunt deloc ajutaţi financiar să facă faţă acestor situaţii ce pot apărea oriunde în spitalele lumii. La noi se face treabă de mântuială, oricum ai da-o. Se pune accent pe pedepsirea celor care anunţă cazurile, dar nu se face nimic pentru dispariţia problemelor. Muşamalizarea pare a fi mult mai importantă decât îndepărtarea unui germen periculos. Dovadă că de-alde Dorel, un pic mai şmecheri, găseşti şi la Ministerul Sănătăţii. În concluzie, cică deştepţi suntem ca popor, ţară frumoasă avem, păcat că o locuim şi permitem să ne conducă specialişti în făcutul treburilor de mântuială sau doar aşa, de ochii presei.
