În mod inevitabil, intrăm zilnic în contact cu tot soiul de oameni, fiecare cu nivelul lui de civilizaţie, de „şcoală a vieţii”, până la urmă. Este cazul aici să facem o diferenţiere între cei de care te loveşti tangenţial şi cei care prestează servicii publice, indiferent ce formă ar îmbrăca ele. Cei din ultima categorie sunt la dispoziţia clienţilor, fie că lucrează la stat, ori la privat, aspect pe care foarte puţini l-au prins. Asta nu înseamnă că trebuie să fie călcaţi în picioare de clienţi, dar nici să îi trateze ca pe un amic pe care îl cunoşti de 20 de ani, cu care îţi permiţi să vorbeşti la per-tu şi ocazional să îi mai scapi şi câte o palmă după ceafă. Din păcate, mulţi întreprinzători cred că deschiderea unei mici afaceri echivalează cu ultima variantă. Mulţi prieteni şi cunoştinţe care circulă destul de des cu maxi-taxi mi-au povestit despre un tip care te trata mai rău decât un sac de cartofi, odată ce aveai ghinionul să urci în microbuzul pe care îl conducea. Te trezeai apostrofat de-aiurea, pentru că nu te aşezaseşi unde ar fi vrut el sau cine ştie ce i se mai năzărea, iar călătorii erau nevoiţi să îl suporte pe schizofrenicul ăla cel puţin până la următoarea staţie.
Nu mai vorbesc de funcţionarii de la ghişee sau relaţii cu publicul, pentru că toţi ne-am lovit de indiferenţa, lipsa de civilizaţie şi prostia unora dintre ei. A venit şi rândul meu la sfârşitul săptămânii trecute să dau peste un tăntă-băbălau de genul ăsta. Aveam nevoie de un tub de silicon, ca să lipesc ceva în casă, şi am intrat într-un mic magazin, cerând, evident, produsul cu pricina şi o explicaţie minimală vizavi de materialele pe care îl pot folosi. Sincer, nici nu m-am uitat la nea Ilie Pintilie de dincolo de tejghea, până când moşulică, că era trecut de prima tinereţe, îmi spune că nu este obligat să îmi dea informaţii despre produs, iar dacă insist, trebuie să plătesc. Cu alte cuvinte, prostănacul ăsta credea că a oferi o informaţie despre un produs echivalează cu un soi de consultanţă, pentru care clientul ar mai trebui să scoată nişte lei din buzunar. Mi-am dat seama imediat că, de fapt, individul habar nu avea ce vindea şi încerca să îşi ascundă lipsa de documentare în spatele unor cereri ilare. Adică, cât de prost poţi să fii, ca să crezi că va scoate cineva şi cinci bani în plus, ca să te plătească pentru o informaţie, pe care eşti obligat să o ştii prin fişa postului, dacă îţi respecţi afacerea şi clienţii?! Ce m-a deranjat cel mai mult nu au fost aiurerile lui nea Pazvante, ce frizau, evident, ridicolul, ci impertinenţa, atitudinea superioară care le-au însoţit.
Sunt mulţi ca sărăntocul ăsta şi niciunul dintre noi nu trebuie să le suporte ieşirile în decor, în afară probabil de familiile lor, dacă tolerează aşa ceva, pentru că odată ce prestezi un serviciu sau vinzi diverse produse, spaţiul în cauză este public şi nu te poţi lua în gură cu clienţii, aşa cum faci cu nevasta în sufragerie. O amendă de la Protecţia Consumatorilor cred că îl va mai civiliza puţin pe personajul în cauză, iar dacă vă treziţi antrenaţi în astfel de situaţii, vă sfătuiesc să îi reclamaţi fără rezerve, pentru că lucrurile nu se vor rezolva niciodată de la sine.
